Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, susţine că decizia preşedintelui Iohannis de a o revoca pe Codruţa Kovesi trebuia luată acum o lună.

În opinia lui Ştefănescu, dacă decizia de revocare s-a luat aşa târziu, nu este decizia lui Klaus Iohannis ci a „sistemului„, care ar fi calculat ce înseamnă o suspendare din funcţie.

Ştefănescu afirmă că prin revocarea procurorului-şef al DNA a fost „sacrificat” un om şi va urma o revanşă, care poate fi legată de dosarul de la DIICOT deschis pe numele premierului Dăncilă sau legat de Codul penal.

Secretarul general adjunct al PSD a criticat faptul că nu a ieşit preşedintele personal să facă anunţul, ci şi-a trimis purătorul de cuvânt şi „s-a spălat pe mâni”.

„Decizia asta trebuia luată acum 31 de zile şi atunci era Constituţia respectată. Dacă s-a luat abia astăzi (luni – n.r.), nu e decizia lui Iohannis, e decizia sistemului, a celor care îi fac punctajul domnului Iohannis, iar aceştia, după un calcul, la fel cum ne-am făcut şi noi în coaliţie privind suspendarea, au calculat şi ei ce înseamnă suspendarea şi ce se poate întâmpla după cu ei. Au preferat să îi sacrifice un om de pe tabla de şah, urmând să îşi ia revanşa vizavi de coaliţie. Nu ştiu în ce constă această revanşă. Poate să fie dosarul de la DIICOT deschis pe numele Guvernului, poate să fie Codul penal. În orice caz, această pierdere a lor nu este făcută doar pentru respectarea Constituţiei, ci e făcută de nevoie într-un moment în care astrele nu erau favorabile pentru ei”, a declarat Codrin Ştefănescu, conform News.ro.

„Mai mult, se vede cu ochiul liber lucrul ăsta, pentru că Iohannis nici măcar nu a venit personal la conferinţa de presă, ci a trimis-o pe doamna Puşcalău (Mădălina Dobrovolschi – n.r.). El era obişnuit că avea punctaje foarte bune pentru el să iasă de la Cotroceni şi să îl înjure şi pe Dragnea, şi pe Tăriceanu, şi PSD, ALDE, coaliţie şi Guvernul. De data asta, când e vorba de revocare, trimite purtătorul de cuvânt şi s-a spălat pe mâni, conform altui punctaj pe care îl are de bifat”, a adăugat acesta.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 9 =