Caută
Close this search box.

Dăncilă, despre oficialii de la Bruxelles: Nu erau îngrijoraţi, ei vor linişte. Le-am spus că legile justiţiei nu afectează statul de drept

După ce Junker a avertizat-o pe Dăncilă că România se află încă sub monitorizarea atentă a Comisiei Europene în ceea ce privește Justiția, premierul României susţine că oficialii de la Bruxelles nu erau îngrijoraţi, ci vor linişte.

FOTO: Facebook/Corina Cretu

„A fost ridicat acest subiect de către domnul preşedinte Timmermans, l-am asigurat că România nu este afectată, că modificarea s-a făcut în urma dezbaterilor din Parlament, au fost discuţii un an de zile, au fost luate păreri de la asociaţii şi de la cei abilitaţi de a veni cu propuneri şi că CCR va avea ultimul cuvânt.

Am reiterat faptul că aceste modificări au fost necesare, având în vedere necesitatea transpunerii directivelor europene în legislaţia românească.

Am vorbit despre abuzul în serviciu şi am reiterat faptul că numai şapte state au abuz în serviciu, majoritatea statelor membre nu ştiu ce înseamnă abuzul în serviciu”, a delcarat premierul Viorica Dăncilă într-un interviu pentru Antena 3, citat de News.ro.

„Eu am spus că suntem deschişi dacă sunt observaţii punctuale, să răspundem acestor observaţii Comisiei, că abvem toată dschiderea să răspundem tuturor nelămuririlor şi dacă CCR va constata că anumite aspecte sunt neconstituţionale, vom respecta acest lucru.

Nu mi s-au părut îngrijoraţi, mi s-au părut mai mult îngrijoraţi de faptul că nu există linişte în România , şi-ar dori să avem un consens şi să lucrăm împreună pe proiecte de ţară.

Le-am explicat că aceste legi ale justiţiei sunt de fapt legi interne care nu afectează statul de drept şi nu ar vrea ca MCV-ul să aibă în vedere aceste aspecte”, a spus Dăncilă.

2 răspunsuri

  1. Si cum le-ai spus ,dand din maini s-au domnisoara Cretu a facut-o pe translatoarea ????

  2. Premierul vrea sa ne imbete cu apa rece si ne spune tot ce vrea sufleorul ei, dragnea. Pentru transparenta totala, adaugati si ce au spus oficialii UE (in original) nu traduceri din teleorman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri