Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, spune că este obligatoriu ca autoritățile române să țină cont de recomandările făcute de Comisia de la Veneția, care a criticat azi modificările aduse Legilor Justiției.

Dacă nu ții seama de ei, atunci plecăm din Europa,” a afirmă Zegrean.

„Dacă vrem să fim în grupul celor democrați și al statului de drept, obligatoriu trebuie să ținem seama de aceste precizări. Ei fac recomandări în cazul tuturor statelor care apelează la ei. Sunt oameni foarte bine pregătiți profesional, care au democrația în sânge. Dacă nu ții seama de ei, atunci plecăm din Europa,” a declarat Augustin Zegrean, la Digi24.

„Trebuie ceva schimbat. Dar nu Constituția. Constituția permite orice abordare legislativă. Echilibrul trebuie să existe și trebuie să fie înscris în lege. Recomandarea cu modificarea Constituției îmi pare ușor exagerată pentru că nu Constituția trebuie modificată pentru a crea acest echilibru între ministru CSM și președintele României”, consideră Zegrean.

Comisia de la Veneția a criticat azi critică modificările aduse Legilor Justiției și cere autorităților din România să regândească modul în care se face numirea și revocarea procurorilor-șefi de la DNA, DIICOT și Parchetul General.

Mai exact, Comisia de la Veneția cere ca rolurile președintelui României și al CSM să fie menținute.

Experții Comisiei de la Veneția recomandă și modificarea Constituției, astfel încât să asigure un echilibru între puterile președintelui, ale CSM și ale ministrului Justiției.

Ministrul Justiției nu ar trebui să aibă mai multă putere în această procedură decât șeful statului sau al CSM, mai observă Comisia de la Veneția.

2 COMENTARII

  1. Dobitocule și gașca voastră, dar de referendumul cu 300 de parlamentari cind va fi respectat, atunci vom respecta și noi psd-ul. Voi în loc să faceți ca românii să fie respectați voi ne faceți mai de cacat, dihanie plină de sine !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =