Adevărul este că ne aflăm în război: Cum a pierdut România peste un trilion de euro!

Trăim, fără a realiza pe deplin, în plin război. Deşi la o primă vedere ar părea că ne bucurăm de pace, noi, românii, traversăm un climat extrem de tensionat, supurând de conflicte în desfăşurare.

Grav este că nu realizăm primejdia. Grav este că nu ne preocupă viitorul acestei ţări. Ne batem între noi ca orbii.

Este război pe plan politic. Lupte pe viaţă şi pe moarte se duc zilnic, în văzul tuturor, afectându-ne prezentul şi viitorul. Oriunde te uiţi, vezi bătălii. Nici dacă i-am fi ales pentru asta, politicienii noştri nu ar fi fost mai dedicaţi conflictului. Se luptă preşedintele cu guvernul, preşedintele cu Curtea Constituţională, preşedintele cu partidele de la putere. Demonstranţi de profesie care au adoptat ca simbol „#” se bat din stradă cu statul. Parlamentarii se lovesc cu proiectele de lege în cap, desfăşoară lozinci belicoase peste scaunele goale şi se înjură ca la uşa cortului de la înalta tribună a Parlamentului Ţării. Partidele politice au renunţat la orice program dedicat cetăţeanului şi au adoptat tacticile de luptă ale gherilei micilor grupuri de partizani. Organizaţi în cete, grupe, plutoane sau regimente de culori diferite, oamenii politici îşi artă muşchii adunându-şi susţinătorii în stradă, trimiţându-şi trupele urlătoare în incinta parlamentului sau înjurându-se la televizor. Sunt lupte pentru putere, lupte pentru accesul la finanţele statului, lupte pentru a câştiga simpatia populaţiei şi pentru sprijin politic extern. Sunt lupte numai pentru ei!

Este război pe plan economic. Se duc lupte pentru controlul resurselor, pentru păstrarea sau pentru risipirea lor în lume, spre propriul câştig. Se luptă din greu pentru acapararea pieţii interne, pentru menţinerea pe pieţele externe, pentru a câştiga în concurenţa cu puternicii competitori străini protejaţi de propriile guverne, pentru a nu fi înghiţiţi de prostia sau de impostura propriului guvern.

Este război informaţional. Se bat cap în cap ştiri false cu ştiri corecte, se utilizează informaţia pe post de proiectil exploziv. Manipularea ţine loc de atacuri pe flanc şi minciuna acoperă ca un fum de praf de puşcă întregul câmp de bătălie. Kenneth Payne, fost producător la BBC, cercetător în domeniul comunicaţiilor, al războiului şi terorismului, afirma de curând, şi nu fără temei, că „mass media reprezintă un instrument de război”

Este război juridic. Legile se bat cap în cap. Ele au devenit armamentul greu în bătălia pentru controlul societăţii. Procurorii se luptă cu judecătorii sau fac alianţe oculte cu ei şi cu serviciile secrete. Avocaţii dezertează dintr-o tabără şi intră în cealaltă, spionând, trădând şi ţesând intrigi subtile. Ordonanţele de Urgenţă sufocă tendinţa de legiferare prin parlament. CCR înlocuieşte legislativul şi dirijează executivul supervizând orice iniţiativă legislativă, fiind chemată de toate părţile aflate în luptă să soluţioneze conflicte reale sau închipuite, pentru ca apoi nimeni să nu mai ţină seamă de deciziile ei.

Este război în sistemul sanitar, război în sistemul asigurărilor sociale şi în sistemul naţional de pensii.

Este război în sistemul financiar. Taxele se bat cu impozitele, salariile de la stat cu cele de la privat. Procentele din PIB pentru educaţie se luptă cu cele pentru apărare şi fondurile pentru sănătate sunt în conflict deschis cu cele destinate infrastructurii.

Doamnelor şi domnilor, este Război, crede Teo Palade! Este război pentru păstrarea identităţii naţionale, pentru asigurarea unităţii şi independenţei României… O spune, cu voce tare şi Ioan Sabău Pop, prof. la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial: „După părerea mea, este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei. Dacă s-ar întâmpla doar în Târgu Mureş, aş zice că e un accident. Dar se întâmplă în toate oraşele Ardealului, se întâmplă la Cluj, în Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu. Aceeaşi situaţie este şi cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene”. Voci liniştitoare ne asigură că nici vorbă de bătălii, că totul este normal, că asta-i democraţia. O mulţime de semnale, tot mai acute, asurzitoare uneori, ne arată altceva. Nu degeaba ne pleacă tinerii din ţară. Nu întâmplător suntem a doua ţară din lume, după Siria, la exodul de populaţie. Pe locul doi după o ţară transformată în ruine, unde războiul civil (şi nu numai) continuă, neîntrerupt, de peste şapte ani! Nu ne putem preface că nu auzim vocile unor personalităţi de marcă ale ţării, a unor jurnalişti iubitori de ţară, a unor adevărate conştiinţe naţionale, care atrag atenţia asupra conflictului real în care suntem angajaţi şi asupra consecinţelor dezastruoase pentru România: „România nu mai deține nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea, deține peste 60% din activele țării, peste 50% din profit și ceea ce este cel mai grav: stăpânește pârghiile strategice. Privatizarea s-a făcut în dezinteresul României. Cel mai grav e că a fost vândut pământul. În 26 de ani, România a pierdut, și pot spune asta cu certitudine, peste 1 trilion de euro. Toate pierderile României, de la Ștefan cel Mare încoace, sunt mai mici decât ce s-a pierdut în acești 26 de ani” (Călin Georgescu, 2014, în direct la Televiziunea Română).

„A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate); nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune etc.; s-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus, aproape în totalitate, sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a fost, pur şi simplu, pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală” (Prof. dr. Constantin Ciutacu, 2014).

1.256 de mari întreprinderi şi-au închis porţile în România în perioada 1990-2018