Dacă afirmaţia „nu haina îl face pe om” este negociabilă, când vine vorba despre vorbe lucrurile sunt, după mine, limpezi. Ne place să credem că faptele vorbesc cel mai bine despre un ins, dar e de ajuns să deschidă gura ca să-ţi dai seama cu cine ai de-a face.

Sesizând pericolul, oamenii nevoiţi să vorbească mult, care-şi câştigă astfel existenţa, s-au adaptat rapid. Discursurile sunt astăzi ca veşmintele. Care mai de gală, care mai de lucru. Discursuri-frac, discursuri-pijama, discursuri-manta-de-vreme-rea. Discursului-joben i se opune discursul-şapcă. Discursagiii profesionişti, înzestraţi cu arta de a recicla, de a-şi da vorbele la întors, nu sunt luaţi niciodată prin surprindere, cum i se întâmplă ageamiului.

În sfera politică, mai bine zis în sferele politicii (căci pentru a face faţă bătăliilor trebuie să fii dotat cu două sfere mici aşezate acolo unde trebuie), am întâlnit discursul baroc, somptuos, strălucitor, numai fireturi, epoleţi, nasturi şi catifele. E o adevărată plăcere să-l îmbraci, fie că eşti uriaş, fie că Mama Partid te-a născut mai mărunţel. La căldurica lui poţi sta confortabil, iar pe dinafară adii prospeţime, chiar dacă nu te-ai mai spălat cu lunile şi nici nu s-au descoperit încă apa şi detergentul care o vor putea face.

Am ascultat şi discursul-chilot, potrivit confruntărilor corp la corp, când e nevoie ca unele organe să fie iute folosite împotriva unui adversar îmbrăcat într-un discurs mai elegant, incapabil să se dezbrace la fel de repede.

Moda se mişcă extrem de rapid. Am aflat cu bucurie deunăzi despre trecerea de la “Haute culture” la “Haute couture”, precum şi despre înlocuirea lui “Prêt à porter” cu “Prêt à colporter”.