Caută
Close this search box.

Amendă record pentru Google. Comisia Europeană a sancționat compania cu 5 miliarde de dolari

Uniunea Europeană a amedat Google cu 5 miliarde de dolari, pentru că și-a promovat, în mod „incorect”, aplicațiile pe telefoanele Android, punând competitorii în dezavantaj.

„Google a folosit Android ca pe o unealtă ca să își promoveze motorul de căutare. Ei le-au refuzat consumatorilor europeni dreptul de a beneficia de o competiție eficientă în sfera telefoniei mobile”, a precizat Comisarul pentru Politică Regională al Comisiei Europene, Margrethe Vestegar, într-un comunicat de presă, conform CNN.

Astfel, Comisia Europeană a stabilit că Google a încălcat legislația cerându-le producătorilor de telefoane mobile să instaleze aplicațiile Chrome drept condiție pentru folosirea magazinului de aplicații.

Totodată, compania este acuzată că a plătit sume mari producătorilor de telefonie mobilă și operatorilor ca să instaleze aplicațiile pe telefoane înainte ca acestea să fie la vânzare, prevenind astfel ca dispozitivele inteligente să aibă alte motoare de căutare pe telefoanele Android.

Investigaţia a început în 2015, ca urmare a unei plângeri aduse de Fairsearch, un grup de comerţ care includea membri ca Microsoft, Nokia şi Oracle.

Printre acuzaţiile aduse companiei se numără şi obligarea producătorilor de gadgeturi de a folosi motorul Google de căutare, dar şi browserul Google Chrome înainte de a primi acces la magazinul de aplicaţii. Aplicaţiile sunt compatibile numai cu sistemul de operare Android, dezvoltat de Google, care este gratuit pentru producătorii de electronice.

BBC relata, în cursul zilei, că UE ar putea forţa compania să separe atât browserul Chrome, cât şi alte servicii de sistemul Android.

De cealaltă parte, reprezentaţii Google neagă acuzaţiile.

„Abordarea comisiei ar însemna mai puţină inovaţie, mai puţine alegeri, competiţie redusă şi preţuri mai mari”, a declarat şeful afacerilor globale al Google.

Anterior, Comisarul pentru Politică Regională al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, a hotărât ca Google să plătească 2,8 miliarde de dolari pentru sistemul online de cumpărături, Însă Google a contestat decizia prin apel.

După decizia de miercuri a Comisiei Europene, Google are la dispoziție 90 de zile să pună capăt acestor practici. În caz contrar, ar putea fi vizată de noi sancțiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri