Caută
Close this search box.

CCR: Legea privind statutul aleşilor locali este neconstituţională. Obiecţie formulată de 80 de parlamentari

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea PNL şi PMP asupra modificărilor aduse legii privind statutul aleşilor locali.

Conform acestor modificări, mandatul primarilor, consilierilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene nu încetează în cazul în care partidul pe listele căruia au fost aleşi fuzionează cu o altă formaţiune politică.

CCR a dezbătut obiecţia de neconstituţionalitate formulată de către 80 de parlamentari ai PMP, PNL şi deputaţi neafiliaţi asupra legii pentru modificarea Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Apoi, Valer Dorneanu, preşedintele CCR, declarat că sesizarea PMP şi PNL a fost admisă, transmite News.ro.

Curtea Constituţională a admis cu unanimitate de voturi obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt neconstituţionale.

Liderul PMP, Eugen Tomac, declara că actul normativ este nedemocratic şi anticonstituţional.

”Adoptarea unei legi care să le asigure mandatul primarilor, consilierilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene chiar şi în cazul în care partidul pe listele căruia au fost aleşi fuzionează cu o altă formaţiune politică este una abuzivă, inspirată din idiologia totalitară şi are o singură ţintă – PMP”, declara preşedintele PMP, Eugen Tomac.

El spunea că PSD a modificat această lege cu un singur scop: împotriva PMP, pentru ca PSD să recupereze consilierii UNPR, deveniţi PMP după fuziune.

În 20 iunie, Senatul – în calitate de for decizional – a adoptat o iniţiativă legislativă prin care mandatul primarilor, consilierilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene nu încetează în cazul în care partidul pe listele căruia au fost aleşi fuzionează cu o altă formaţiune politică.

Proiectul de lege modifică Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali, în sensul în care calitatea de consilier local sau de consilier judeţean, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, nu încetează dacă acesta pierde calitatea de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă de competitor electoral a fost ales, cu excepţia partidelor politice care au fuzionat, situaţie în care consilierul devine independent. În forma actuală a legii, articolul 9 prevede: ”Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: h1 ) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales’‘.

De asemenea, un alt amendament adus de PSD, la articolul 15, prevede: „calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă de competitor electoral a fost ales, cu excepţia partidelor politice care au fuzionat, situaţie în care primarul devine independent„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri