Caută
Close this search box.

Poveștile de film ale campionilor mondiali. Kante și viața din suburbii

Nu dorim să minimalizăm cu nimic meritele incontestabile ale echipei naționale a Franței, noua campioană mondială la fotbal. Nu vorbim aici de finala cu Croația și nici de penalty-ul controversat pe care l-a acordat arbitrul argentinian. Franța a învins, a mai marcat și alte trei goluri, iar acum, pentru cel puțin patru ani, este (din nou) cea mai valoroasă echipă a lumii.

Poveștile unora dintre componenții naționalei ”Les Bleus” sunt însă cel puțin impresionante. dacă nu chiar șocante. Cu atât mai mare este meritul lor, al fotbaliștilor, că au ajuns unde au ajuns. Adică la vârf.

Iată, spre exemplu, povestea mijlocașului N’Golo Kante, actualmente la Chelsea. Are 27 de ani, 1,68 m și 68 kg, cam cât avea și marele Edson Arantes do Nascimento, supranumit Pele. Kante s-a născut într-o suburbie rău famată a Parisului din părinți imgranţi africani, veniţi în 1980 tocmai din statul Mali. Ambii părinți erau oameni de serviciu, lucrând pe unde apucau în marea capitală franceză. Aproape inevitabil şi fiul lor, N’Golo, viitorul campion mondial, a făcut cam același lucru. Actualul mijlocaş colinda suburbia şi colecta din gunoaie tot ce putea fi reciclat pentru a câștiga un ban și a-l duce acasă. Nu dorim nimănui asta, dar nu poate fi decât felicitat. A început fotbalul la opt ani, într-o echipă a suburbiei vestice a Parisului, JS Suresnes. A mai jucat la rezervele lui Boulogne, la Caen (liga a doua), până a fost descoperit de celebrul scouter englez Steve Walsh și adus la Leicester City, în Premier League (2015).

Foto unilad.co.uk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri