Caută
Close this search box.

Giovanni Vincenzo Infantino, președintele FIFA: ”Am asistat la cea mai reușită ediție a Cupei Mondiale din toate cele 21 de până acum”

La 88 de ani de la startul Campionatelor Mondiale de fotbal în 1930, această a 21-a ediție a turneului final, organizată în Rusia și câștigată de Franța, este considerată, la cel mai înalt nivel, a fi fost cea mai reușită și mai bine organizată dintre toate. „De câțiva ani spuneam că va fi cea mai bună Cupă Mondială organizată vreodată, iar astăzi pot spune asta cu și mai multă convingere decât până acum”. Este chiar declarația, deloc surprinzătoare în contextul celor anterioare, pe care ne-a oferit-o nimeni altul decât domnul Giovani Vincenzo ”Gianni” Infantino (48 de ani), președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA).

FIFA este organizatoarea marelui maraton  care a fost turneul final din Rusia al Campionatului Mondial de Fotbal, ediția nr.21. Italian născut în Elveția, ”Gianni” Infantino s-a aflat în permanență la coordonarea nemijlocită a tot ceea ce a însemnat Mondialul din Rusia, fiind văzut adeseori în tribuna oficială alături de președintele rus Vladimir Putin, precum și de ceilalți șefi de state și guverne prezenți la turneul final.

Rusia s-a schimbat. Rusia a devenit o adevărată țară a fotbalului … unde fotbalul a devenit parte a ADN-ului acestei țării și a culturii ei. Ocuparea tribunelor a fost de peste 98 la sută, iar un milionde fani  au sosit din străinătate pentru a descoperi această țară. Mai mult de trei miliarde de oameni din întreaga lume s-au aflat în fața televizoarelor, de-a lungul competiției, iar finala a fost urmărită de peste un miliard de persoane. În aceste condiții, toată lumea a descoperit o țară frumoasă, o țară primitoare, cu oameni care sunt dornici să arate lumii că lucrurile care uneori pot fi spuse despre ea nu coincid cu ceea ce se întâmplă în Rusia” a completat Infantino. (foto en.crimerussia.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri