Prietenul meu, doctorul, este un băiat simpatic şi descurcăreţ. Venit din provincie, s-a prins repede de uşa unui profesor şi, pentru început, un comision, două, apoi i-a reparat clanţa de la dulapul de metal, iar în cele din urmă a dobândit chiar şi cheia cabinetului, ca un om de nădejde. Asistentele şi portarii îl ştiau ca pe mâna dreaptă a şefului şi se întreceau în a-l întreba despre vreme şi sănătate. Din bineţe în fineţe, uite aşa a trecut perioada de rezidenţiat şi, fiind cu obraz subţire şi ceva bani puşi deoparte, i-au făcut repede rost de un post în Bucureşti.

Ajuns pe picioarele şi funcţia lui, prietenul meu, doctorul, şi-a întemeiat o familie. Şi-a luat nevastă o doctoriţă, iar copiii i-au planificat în viitorul ceţos dintre treburile de la spital şi ale apartamentului cu chirie. Consoarta era mai tânără, tot de la ţară, şi nu ştia să se poarte cum se cuvine într-o clinică universitară. Alt efort, altă distracţie. A tras cablul de la telefon şi, prin firul aproape invizibil de uzat ce era, a teleportat-o lângă o profesoară cu influenţa. Iat-o şi pe ea medic specialist, cu postul asigurat, aşa că rămânea un dram de timp şi pentru comunicarea în familie. Şi-a luat şi o dacia veche, cu un motor chinuit, însă tot mai rămânea o problemă. La serviciu, avea un şef de clinică model, care nu accepta nicio atenţie, nicio laudă. Însă adaptabil şi răbdător, s-a dat pe brazdă cu noile reguli şi reforme.

Soţia, foarte ocupată şi devotată îngrijirii bolnavilor, îşi petrecea nopţile la spital. A înţeles el meseria o lună, două, până când i-a spus de la obraz că el, de-acum medic primar, cu cartea de muncă la stat şi o jumătate de normă la privat, poate să o ţină şi pe ea. Nu să stea acasă şi să renunţe la vocaţie, dar să meargă într-o policlinică, unde timpul muncii este mai măsurat. Ea s-a supărat şi i-a replicat că au nevoie de apartamentul lor, s-a săturat să stea în chirie şi că nu vrea să moară la cratiţă.

După doi ani, l-am reîntâlnit pe prietenul meu, doctorul. Arăta la fel, neschimbat. Mi-a spus că a divorţat. Ca să ajungi, în vremurile acestea, medic celebru în România, spune el, trebuie s-o faci singur. Nevasta este un obstacol, la fel şi copiii. L-am crezut pe cuvânt. Are 50 de ani, este profesor universitar, medic cu experienţă şi cu viitorul mereu în faţa sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 7 =