Caută
Close this search box.

Dăncilă, bilanț la șase luni: Guvernul a crescut salariile din Educație și Sănătate

diicot

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat, luni, la Palatul Victoria, bilanțul de şase luni de mandat, evidențiind faptul că au fost crescute salariile din domeniul sănătății și cel al educației.

„În domeniul sănătăţii, cu certitudine cea mai importantă măsură a fost majorarea consistentă a salariilor medicilor. (…) Creşterile sunt cu mult peste 100%. Această guvernare este cu certitudine singura care a realizat creşteri atât de mari pentru cei care ne asigură sănătatea şi ne salvează viaţa. Dacă adăugăm şi celelalte sporuri şi gărzi, putem spune că veniturile medicilor din România încep să fie comparabile cu cele din UE. Astfel s-a oprit în bună parte exodul medicilor tineri şi avem din ce în ce mai multe semnale privind întoarcerea în ţară a celor plecaţi”, a afirmat Viorica Dăncilă citată de Agerpres.

Referitor la domeniul educaţiei, premierul a spus că, într-un an şi jumătate, veniturile cadrelor didactice au crescut cu aproximativ 40%.

Viorica Dăncilă a arătat că au fost cazuri în care salariile au crescut cu 23% – 25%, menţionând că la aceste creşteri se adaugă majorările succesive care au avut loc anul trecut după venirea la guvernare a actualei coaliţii.

„Practic, într-un an şi jumătate, veniturile nete ale cadrelor didactice au crescut cu aproximativ 40%”, a precizat Dăncilă.

Prim-ministrul a prezentat şi investiţiile din domeniul educaţiei, scrie Agerpres.

„În ceea ce priveşte infrastructura din educaţie, am prezentat obiectivele finalizate în primul semestru din 2018: 145 de unităţi de învăţământ modernizate şi 45 de creşe şi grădiniţe construite de la zero. Sunt multe altele care se află în diferite faze de execuţie şi care se vor finaliza în cursul acestui an”, a afirmat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri