Preinfarcturi pentru political corectness

Atentă, probabil, la intențiile, proiectele și declarațiile unor foști și actuali apropiați ai liderului Casei Albe de relansare și potențare a dreptei conservatoare în Europa și țările ei, comentatorii par să ignore ofensivă triumfală a președintelui Trump împotriva acelorași adversari de idei, fie ei numiți democrați, globalisti, sorosisti  etc. Unul din fronturile acestui veritabil război ideologic fiind conceptul political correctness – corectitudine politică, politic corect etc.

Născută în anii 1960, sintagma “politic corect” avea inițial “obiectivul de a netezi limbajul pentru a evita ofensarea minorităților, fie ele etnice, sexuale sau religioase. Dar astăzi este tot mai mult percepută ca o armă ideologică (..) aruncată în față adversarului politic ca anatema” – sintetizează site-ul elvețian Universitas. Exegetii ii extrag originea din ideologia stângii, de genul celei practicate de Michel Foucault, dar a fost preluată și de cea a dreptei, pentru a ajunge să facă acum parte din arsenalele ambelor tabere. Și i s-au atribuit felurite calificative: “instrument de control social”, drept care “oamenii trebuie să fie atenți la ce spun” (scriitorul Tom Wolfe), “poliția gândirii, autocenzură” (publicistul Philippe Eliakim), “tirania minorității” (sociologul Raymond Boudon) sau concluzia fără menajamente a istoricului american Jacques Barzun: “Politicul corect nu proclamă toleranța, nu face decât să organizeze ura”.

Unui grup de tineri invitați în această vară la Casă Albă, președintele Trump le-a dat sfatul să nu se simtă constrânși de corectitudinea politică: “Poți fi liberal, conservator sau democrat, republican – ai liberă exprimare”. Peste puțin timp, în turneul prin Europa, președintele american declara la Londra despre imigrație, în contextul unui recent atentat terorist,  că “a fost ceva foarte rău pentru Europa (…).Este o situație foarte dura. Vedeți, că și mine, aceleași atentate, vedem multe. Cred că acest fapt schimbă cultură și este intens negativ  pentru Europa. (…) Știu că nu e neapărat corect politic să o spun, dar o spun sus și tare. Trebuie menținută atenția asupra lor (a imigranților – n.n.), căci ei schimbă cultura, securitatea și multe alte lucruri”. Declarație-șoc, pe care multe surse media au pasat-o cu aparentă indiferență în zona obișnuitului, dar altele  i-au definit clar semnificația, asemenea publicației elvețiene “Les Observateurs” care afirmă tranșant că “Donald Trump răstoarnă eșichierul poltic tradițional – și nu numai în problemele interne ale Americii”, exemplificând și cu abordările sale privind G7, NATO și Brexit, după care conchide: “ Trump sună clopotele pentru sfârșitul corectitudinii diplomatice, contribuind astfel  la trezirea popoarelor europene adormite”.

Războiul cu corectitudinea politică devine tot mai evident, cu toate încercările unei părți a presei occidentale de a-l cantona în zona banalului. De fapt, însă, erodarea conceptului “corectitudine politică”, propulsat în ultimele câteva decenii ca armă ideologică  în războiul rece hibrid  în care s-a angajat pe nesimțite lumea post război rece, își are chiar partea sa de senzațional ori măcar de semnificant evident în confruntarea de pe piața ideilor, inclusiv în  lumea euroatlantică.  Și această tendința nu datează de ieri-alaltăieri. În noiembrie, 2016, imediat după victoria la prezidențiale a lui Donald Trump, “Huffington Post” titra: “Cum au îngropat Donald Trump și Brexitul political correct”, iar “Le Figaro” în Franța și “Le Soir” în Belgia  avertizau laconic: “Trump președinte – sfârșitul politicului corect”. Publicația electronică “Atlantico” mergea și mai departe când scria: “Ascensiunea fulgurantă a lui Trump, după Brexit, seamănă cu prăbușirea unei lumi”, dar ținea să precizeze: “Ceea ce se poate schimba este viziunea asupra lumii”. Un cititor al publicației explicita, însă, într-o formulă tranșantă, că “Trump a tras clopotele pentru sfârșitul Homo occidentalului politic correct și pentru a anunța revenirea Occidentului la valorile sale”.

În ce-l privește, actualul președinte al Americii nu și-a ascuns niciodată  inapetență  față de political correctness. În campania electorală afirma, cât se poate de direct: “Cred că marea problema a acestei țări este political correct. (…) N-am timp de pierdut pentru un political correct total. Și, foarte cinstit (vorbind –n.n.) , nici țara această nu are timp”. Editorialistul Thomas Friedman de la “New York Times” aprecia că pe Donald Trump l-a adus la Casă Albă “furia victimelor corectitudinii politice”, iar revista “Slate” explica, din titlu, că “Trump a câștigat pentru că a distrus corectitudinea politică”. Mai concret, “Reason Magazine” punea victoria în alegeri pe seama afirmării unor deziderate de impact ca respingerea imigrației și a mondializării,  precum și a impopularitatii contracandidatei Hillary Clinton, dar avea și “o altă explicație, culturală și mai greu de admis pentru majoritatea media: faptul că Trump a spart tabuurile politicului corect, a eliberat exprimarea celor care se simt declasați, umiliți și stigmatizați”.

Atentatele teroriste din SUA, Marea Britanie, etc., l-au făcut pe președintele american să declare  hotărât: “Trebuie să terminăm cu politicul corect și să ne ocupăm de securitatea cetățenilor noștri”. Iar o afirmație prezidențială publică sună mai degrabă a verdict.