Caută
Close this search box.

Bulgaria: Socialiștii cer organizarea de alegeri anticipate

Zeci de mii de susținători ai formațiunii politice de opozițe din Bulgaria, Partidul Socialist, au participat sâmbătă la proteste organizate împtriva Guvernului, în cadrul cărora au cerut alegeri anticipate, relatează site-ul agenției Reuters, preluat de Mediafax.

Următoarele alegeri vor avea loc în anul 2021, iar organizarea unor alegeri anticipate este improbabilă, afirmă analiștii. Cu toate acestea, un sondaj făcut de Alpha Research arată că susținerea partidului de guvernământ, GERB, a scăzut.

Socialiștii acuză Guvernul Boyko Borisov că nu a depus suficient efort în lupta împotriva corupției.

„Nu este timpul doar pentru a spune ‘demisia’, ci pentru a organiza alegeri anticipate”, a declarat Serghei Stanishev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni.

Bulgaria a fost numită cea mai coruptă țară din cadrul Uniunii Europene în clasamentul organizației Transparency International din 2017. Corupția a provocat reducerea investițiilor străine și a atras opoziția unor state UE privind intrarea Sofiei în zona Shengen și zona euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri