Caută
Close this search box.

Dragnea vrea morţiş suspendarea lui Iohannis; Tăriceanu trage de timp, nu s-a hotărât încă

Liviu Dragnea, liderul PSD, este, pe zi ce trece tot mai insistent cu suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, dar are nevoie de un acord în Coaliţia PSD/ALDE. Însă Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, nu se grăbeşte să exprime o poziţie clară.

O decizie ar urma să fie luată luni, dar nu este sigur.

Dragnea și Tăriceanu s-ar întâlni în weekend, cel mai probabil la Scroviștea, pentru negocieri decisive privind suspendarea președintelui Iohannis. Cel care a făcut invitația, în această dimineață, ar fi Dragnea. scrie comisarul.ro, care invocă surse din „ambele tabere”.

Dragnea a vorbit primul despre suspendarea Iohannis, la scurt timp după ce a avut o discuţie cu partenerul de alianţă, Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE: „Suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă„.

Tăriceanu nu a zis încă nimic concret, dar în locul său a vorbit tot Liviu Dragnea: „Şi domnul Tăriceanu a spus că trebuie să analizăm foarte serios în zilele astea şi luni să luăm o decizie, da sau nu„, arată Digi24.

Reprezentanţii ALDE îi cer preşedintelui Iohannis să respecte decizia CCR în privinţa revocarii lui Kovesi, şefa DNA, dar nu par încântaţi de ideea suspendării.

Andrei Gerea, deputat ALDE: „Ar trebui să fie o decizie bine cumpănită, nu este un lucru simplu şi, repet, nu este un lucru de dorit suspendarea preşedintelui”.

Liderii PSD din teritoriu au acelaşi discurs: nu vor suspendarea preşedintelui, dar scenariul trebuie analizat.

Gabriel Zetea, vicepreşedinte PSD: „Va pune Partidul Social Democrat cu spatele la zid, ne vom vedea puşi în situaţia în care vom fi obligaţi, pentru respectarea legii în România, să-l suspendăm pe preşedinte, deşi nu ne dorim”.

Dumitru Buzatu, preşedinte PSD Vaslui: „Din nefericire, această variantă de acţiune, probabil, va deveni inevitabilă dacă preşedintele Klaus Iohannis va continua să nu respecte Constituţia”.

Gabriel Nasra, preşedintele PSD Cluj: „De câteva luni, preşedintele Iohannis îşi doreşte suspendarea, încearcă prin toate mijloacele să găsească o modalitate pentru a-şi asigura un nou mandat de preşedinte”.

Înainte de a lua o decizie, PSD pregăteşte ofensiva pe plan extern.

Cum? Nu se ştie

Gabriel Zetea, vicepreşedinte PSD: „Partidul Social Democrat va trebui să vorbească cu toate instituţiile europene, să le transmită situaţia de fapt din România”.

Însă UDMR a anunţat deja că nu e de acord cu suspendarea preşedintelui.

Kelemen Hunor, preşedinte UDMR: „Nu există motiv de suspendare, nu. Nu susținem așa ceva„.

În schimb, liberalii le-au trimis un mesaj explicit parlamentarilor PSD.

Ludovic Orban, preşedinte PNL: „Să nu urmeze nebunia lui Liviu Dragnea şi să nu devină părtaşi la un demers care poate să creeze un rău imens României”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri