Caută
Close this search box.

Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! continuă în 21-22 iulie

Zeci de mii de bucureșteni și turiști au participat în weekendul 13-15 iulie la spectacolele care au marcat deschiderea celei de-a zecea ediții a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street!. Atmosfera festivă a atins un moment de vârf sâmbătă seara, odată cu premiera mondială a spectacolului de acrobație aeriană Sonics in Wish  (Italia) din Piața George Enescu, urmată de prima paradă a festivalului din acest an pe Calea Victoriei și Bulevardul Regina Elisabeta. Parcul Cișmigiu a devenit neîncăpător la unica reprezentație din festival a spectacolului pe apă Water Fools (Franța), de sâmbătă, 14 iulie, iar Piața Universității a fost cel mai vizitat punct al festivalului cu reprezentații zilnice de circ, dansuri de cabaret, muzică live la tobe și mânuit de steaguri.

Din programul celui de-al doilea weekend de festival (21-22 iulie), organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB  fac parte spectacole din Franța, Italia, România, Danemarca și Belgia în Piața Universității, Piața George Enescu, Parcul Cișmigiu și Centrul Istoric.

Recunoscuți pentru spectacolele poetice, cu un puternic impact vizual, artiștii belgieni de la Theater Tol prezintă la București singura reprezentație a producției Hotel Watercage. Spectacolul de acrobație aeriană este programat în seara zilei de sâmbătă, 21 iulie, în Piața George Enescu.

Ultimul spectacol pe apă din programul acestei ediții B-FIT in the Street! poate fi văzut doar în al doilea weekend de festival. După succesul producției franceze Water Fools din weekendul trecut, compania Ilotopie a pregătit pentru 21 iulie, pe lacul din Parcul Cișmigiu, un carnaval pe apă cu scene suprarealiste, intitulat Grand Nocturnal Aquatic Parade.

Una din premierele B-FIT in the Street!, instalația-planetariu din Piața Universității poate fi vizitată doar în weekendul 21-22 iulieDiscovery Planetario (Italia) este un dom științific care oferă călătorii virtuale în spațiu, în interiorul corpului uman, dar prezintă și istoria aviației, experimentele lui Galileo și fenomene celeste.

Spectacolele din cel de-al doilea weekend de festival încep în fiecare zi de la ora 19 și se termină sâmbătă, 21 iulie, la ora 23:00, și duminică, 22 iulie, la ora 21:00. Din programul acestui weekend B-FIT in the Street! fac parte și atelierele pentru copii zilnice din Parcul Cișmigiu, la Podul de Nuc, spectacolul Caged Foam (Franța) în Centrul istoric și instalația interactivă Collective Strings (Danemarca) în Piața Universității.

Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! continuă cu spectacole programate în weekendurile 28-29 iulie și 4-5 august. Programul complet se regăsește www.fitsb.ro .

Parteneri media: RRC, RFI, București FM; Cu spijinul Aqua Carpatica

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri