Președintele Iohannis a demis-o din funcție pe dna Kovesi, așadar, în virtutea deciziei CCR. O mișcare, pe cât de impopulară, pe atât de inutilă. Căci, așa cum corect afirmă dintr-o nebănuită perspectivă puscăriabilul Dragnea, nu s-a înregistrat până la urmă nici un fel de victorie. Cu siguranță și sub nici o formă, Președintele nu a câștigat ceva cu această inaccepabila și inabila demonstrație de „corectitudine constituționalistă”.
Să vedem ce a reușit să facă Președintele, însă…
În primul rând, această dovadă de nevolnicie politică îl pune pe șeful statului într-o postura de neinvidiat în ochii celor, care „rezistă” peste tot în România în față tavalugului lansat de binomul ALDE-PSD împotriva statului de drept. Demiterea șefei DNA îi va oferi un acid vot de blam ocupantului de la Cotroceni din partea alegătorilor anti-establishment, care se vor prezența la urne la următoarele alegeri prezidențiale. Întregul capital de simpatie și de susținere populară, câștigat în acești ani s-a dus pe apă sâmbetei, indiferent de motivele pe care le putem bănui că au stat la baza unei asemenea stări de halucinație. Căci halucinație politică și tembelism strategic se numește așa ceva, dacă luăm în considerare că Dragnea nu va renunta la ideea suspendării lui Iohannis și dacă luăm în considerare că o eventuală încercare de suspendare i-ar fi ridicat cota electorală tacutului și facilului nostru președinte la un nivel fără precedent. Mai mult, dacă suspendarea din funcție chiar s-ar fi produs în final, valul de susținere și simpatie pentru un președinte înlăturat din funcție în atari condiții ar fi bătut, fără doar și poate, un record procentual de simpatie. Căci, nu văd cine ar fi fost mai frecventabil, mai de compătimit și, deci, mai de susținut și de votat ulterior decât un șef de stat, dat la o parte de o grupare politică identificată drept mafie politico-economică!? Ce alt premiu de popularitate mai mare ar fi putut primi Iohannis, decât uriașă revoltă – cu o robustă valoarea electorală ! – a milioane de români, exprimată împotriva suspendării/demiterii/înlăturării unui președinte? În condițiile date, însă, Iohannis nu cred că mai are vreo șansă la obținerea unui nou mandat, care să ii fie asigurat de mișcarea „#rezist”. Iar în absența ei, carieră politică a lui Iohannis ia sfârșit. „De la Constantinescu, la Iohhanis – saga prostiei politice”, ar fi cred un nume bun de român sau de film..
Proastă mișcare, așadar! Proastă mișcare!
În al doilea rând, invocarea obligativității punerii în aplicare acum (!) a deciziei CCR este și ea cel puțîn discutabilă – că să nu alunec într-o zona a limbajului trivial…! Precedentul neaplicării unei decizii a Curții Constituționale există, ceea ce pune sub semnul întrebării, atât profesionalismul celor care l-au consiliat pe Iohannis să ia decizia demiterii șefei DNA acum, cât și bună credință a acestora. Indiferent despre ce vorbim, tot într-o fundătură ineptă eșuăm, demnă de epurare a staff-ului prezidențial.
Așa cum am mai scris, Președintele Iohannis nu era obligat să pună acum Decizia CCR în aplicare și nu putea fi suspendat din funcție din acest motiv! Căci, dincolo de vaditul ei caracter politicianist, decizia Curții nu a impus… nici o dată limita de aplicare! Niciuna!
Situația era identică, din acest punct de vedere, cu cea creată în urmă referendumului, care a stabilit formarea unui Parlament unicameral și reducerea drastică a numărului celor aleși în legislativ, la numai 300. Nici atunci, prin decizia să, CCR nu a stabilit o dată limita de punere în aplicare a rezultatului, chiar dacă a afirmat – normal – obligativitatea punerii sale în aplicare de către Parlament. Mai mult de atât, acel rezultat era expresia supremă a suveranității poporului, căci izvora dintr-o interogație plebiscitară directă, net superioară că forță normativă decât decizia unui corp executiv. Deci, culpă legislativului care nu se conformează CCR în speță este mult mai gravă.
Din această perspectiva, nu putea să existe, așadar, nici un motiv de suspendare/demitere a Președintelui, care nu ar fi aplicat acum decizia de revocare din funcție a dnei Kovesi, așa cum nu s-a putut identifica nici un motiv de dizolvare a Parlamentului, care nu a pus în aplicare rezultatul referendumului, în condițiile inexistenței date de aplicare a acelui rezultat!
În cel mai nefericit caz, pe principiul simetriei, Președintele ar fi putut constată public, într-un deliciu de gândire politică de elită și spre disperarea puscariabililor, că în cazul suspendării/demiterii sale, ar fi trebuit dizolvat și Parlamentul, din același motiv: refuzul punerii în aplicare a unei Decizii a CCR! Ceea ce ar fi adus în prim plan soluția alegerilor anticipate, pe un scenariu profund anti-PSD, anti-Dragnea, anti-ALDE, anti-Tăriceanu și, nu în ultimul rând, pro-Iohannis. În loc de o atare soluție, s-a ales, însă, cea a demiterii Codruței Kovesi.
O mișcare proastă! Foarte proastă!
Nu are rost să întru aici într-o discuție cu veleități juridice referitoare la temeinicia Deciziei CCR și la cea a Deciziei Președintelui. Au făcut-o alții mult mai calificați decât mine. Și, oricum, ar fi irelvanta din perspectiva strategiei politice urmate de Cotroceni.
Căci, o suspendare sau chiar o demitere a Președintelui ar fi reprezentat cred, actul de deces politic al PSD și momentul de glorie politică al lui Klaus Iohannis. Dacă nu cumva ar fi dat și semnalul decisiv al coagulării rapide a unei noi instituționalizări a dreptei conservatoare, care ne lipsește atât de grav de pe esichier.
În schimb, a fost sacrificată șefa DNA și, mult mai important, a fost debilizata psihologic în acest mod o întreagă instituție și decredibilizata o întreagă activitate anticorupție de ani de zile, fără nici o noimă, fără nici o urmă de inteligență strategică și fără nici un fel de respect pentru sutele de mii de oameni revoltați, care au umplut străzile orașelor României acum câteva luni, în speranța că nu vor fi trădați vreodată de inepția deciziei unui președinte de cursa scurtă.
