Caută
Close this search box.

Patriarhia, protocol de colaborare cu românii din diasporă

patriarhia română
Patriarhia Română și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni au semnat, marti, un nou protocol de colaborare informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Protocolul a fost semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Natalia Elena Intotero, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni.
Documentul are în vedere o serie de proiecte, programe și acțiuni care urmăresc sprijinirea comunităților românești din afara granițelor țării pentru păstrarea identității etnice, culturale și religioase.
Sunt reglementate, astfel, eforturile comune în beneficiul comunităților românilor de pretutindeni prin construcția, reparația, conservarea și dotarea bisericilor, bibliotecilor și muzeelor, prin renovarea și întreținerea caselor memoriale, a monumentelor istorice și a cimitirelor.
Păstrarea, protejarea și revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor românești vor fi sprijinite prin organizarea în țară și în străinătate a unor manifestări culturale destinate românilor de pretutindeni, prin proiecte educaționale, precum și prin consolidarea rolului educațional, spiritual și identitar al parohiilor și mânăstirilor ortodoxe românești din afara granițelor țării.
În cadrul parohiilor ortodoxe românești vor fi organizate, prin efortul comun al semnatarilor protocolului, evenimente tradiționale cu ocazia sărbătorilor, diverse manifestări culturale, tabere pentru copiii și tinerii din afara granițelor țării, concursuri de limba română, derulate în cadrul proiectului „Școala de Duminică”, ore de religie având drept scop familiarizarea copiilor cu credința ortodoxă, cu legătura dintre poporul român și creștinism și cu respectarea libertății religioase.
Patriarhia Română și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni reînnoiesc astfel angajamentul asumat prin protocoalele anterioare pentru realizarea demersurilor comune în interesul major și diversificat al comunităților românești din afara granițelor țării, reliefează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri