Caută
Close this search box.

Petre Daea își cere scuze după afirmațiile privind incinerarea porcilor și Auschwitz

Ministrul Petre Daea își cere scuze public după ce a comparat incinerarea porcilor cu Holocaustul.

”Îmi declar respectul pentru toți membrii comunității evreiești și fac precizarea că am vrut să prezint situația deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane. În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noștri, cât și cei care gestionează această criză. Doamne ferește, nu am jignit pe nimeni în viața mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească și sper să fiu înțeles!”, a afirmat ministrul Agriculturii și dezvoltării rurale, conform unui comunicat emis joi.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu toate structurile implicate, face toate demersurile necesare pentru a limita răspandirea Pestei Porcine Africane, astfel încât România să poată depăși acest moment dificil, se mai arată în comunicat.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi seara, la Antena 3, explicând măsurile care se iau pentru a izola focarul de pestă porcină africană de la Carniprod Tulcea, unde trebuie sacrificate 45.000 de animale: “Singura metodă este sacrificarea. Porcii toţi se incinerează (…), e o muncă extraordinară, acolo este ca la Auschwitz, dom’ne”,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri