Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat pe Facebook după ce fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a postat o fotografie trucată în care dă mâna cu fostul preşedintele SUA Barack Obama. „Vai de capul tău amărâtule!

Profesorul doctor, general, Gabriel Oprea, chiar a ajuns tare rău şi jos dacă pentru imagine (fără acoperire) falsifică fotografiile de la întâlnirea mea cu Barak Obama.

Înţeleg că falsul este semnalul relansării sale în politică, dar pare că falsul a fost şi semnul sub care şi-a construit toată viaţa marele profesor îndrumător de doctorate. Altfel, eu îi doresc sănătate . Vai de capul tău amărâtule!”, scrie Traian Băsescu

Fostul vicepremier şi ministru de Interne Gabriel Oprea a declarat vineri pentru PressOne, după ce a fost acuzat că a postat pe Facebook o fotografie trucată, că fotografia a fost făcută în cadul unei vizite oficiale la Casa Albă, unde l-a însoţit pe preşedintele Traian Băsescu, şi că el a primit-o, insistând că se poate verifica faptul că a fost prezent la acea întâlnire şi că a dat mâna cu Barack Obama.

“Păi doamnă, am o întrebare: poza, în primul rând, momentul a fost oficial, am fost chiar acolo. Normal ca la Ministerul de Externe să fie dată poza când a dat mâna preşedintele Obama cu cel mai reprezentativ, cu şeful statului, nu să fi dat poza când dădea cu mine sau cu Aurescu. Vă daţi seama, când a venit omul, domnul Obama în sală, l-a salutat pe preşedintele Băsescu, i-am fost prezentat, ministrul Apărării, domnul Aurescu, a dat mâna cu fiecare, e un om normal. Mi s-a dat şi mie poza când m-a salutat pe mine. E normal să nu dea oficial”, a spus Gabriel Oprea.

Ulterior, a revenit cu un mesaj pe Facebook în care explică de unde are fotografia controversată. „Referitor la fotografia cu preşedintele Obama: Nu sunt fotograf, nu fac fotografii, nu le prelucrez şi nici nu mă pricep să le falsific! Am primit-o şi eu. Fotografia am păstrat-o în arhiva personală aşa cum am primit-o atunci, după eveniment, de la echipa de atunci. Adevărul este unul singur: în 2011 am fost la Casa Albă, în delegaţia oficială. Preşedintele Obama a întins mâna preşedintelui Băsescu, mie şi ministrului Aurescu”, afirmă Gabriel Oprea. Acesta a scris vineri pe Facebook că în actombrie 2015, într-o vizită oficială la Washington, a semnat, alături de şeful Departamentului de Justiţie, Procurorul General al SUA, Acordul dintre România şi SUA pentru intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave.    Printre pozele care au însoţit postarea lui de Gabriel Oprea se poate vedea şi una în care că el dă mâna cu Barack Obama.

„În octombrie 2015, în cadrul unei vizite oficiale la Washington DC, am semnat, împreună cu şeful Departamentului de Justiţie, Procurorul General al SUA, Loretta Lynch, Acordul dintre România şi SUA pentru intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave. Acordul, necesar pentru îndeplinirea condiţiilor programului Visă Waiver, a reglementat pe baze juridice, cooperarea, prevenirea, descoperirea şi investigarea infracţiunilor grave, a infracţiunilor de terorism şi asigurarea schimbului de informaţii între autoritătile cu atribuţii în acest domeniu din cele două tări. Prin încheierea Acordului, România a realizat incă un criteriu tehnic necesar pentru îndeplinirea condiţiilor Programului Visă Waiver, în procesul de liberalizare a acordării vizelor pentru cetătenii români care călătoresc în Statele Unite ale Americii”, a scria Oprea pe contul său de Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 9 =