Caută
Close this search box.

Simona Halep, după eliminarea de la Wimbledon. ”Vreau să fac orice în afară de tenis”

Simona Halep a descris performanța ei din turul 3 de la Wimbledon ca fiind ”neprofesionistă”, după ce a fost eliminată din turneu de jucătoarea Hsieh Su-wei din Taiwan.

Simona Halep este prima jucătoare din top 10 WTA care pierde în fața unei jucătoare fără experiență la turneul de la Wimbledon din ultimii 10 ani.

Nu voi găsi scuze pentru acest meci, ea a meritat să câștige, dar totuși sunt tristă pentru mine”, a spus Simona.

Cu siguranță, am dat tot ce am putut pe partea de joc. M-am luptat până la sfârșit pentru fiecare minge. Am avut o atitudine negativă, am vorbit prea mult. Cred că din cauza obosealii, pentru că sunt extrem de obosită, nu am putut să mă concetrez pentru fiecare minge. Am fost în fruntea meciului, am fost sus și nu am putut termina. Nu sunt dură, sunt doar realistă şi cinstită cu mine. Recunosc că am avut o atitudine neprofesionistă”, a mai precizat Halep, potrivit Reuters.

Simona Halep a jucat deja 44 de partide în turul WTA în acest an, ajungând până în finala de la Australian Open și devenind primul român din ultimii 40 de ani care câștigă un titlu de Grand Slam, după ce a dominat finala de la Roland Garros.

Românca a spus în urma eșecului de la Wimbledon că are nevoie de multă odihnă, probabil două, trei săptămâni înainte de a se concentra pe US Open.

Cred că mental sunt obosită. De asemenea, fizic mă simt obosită. Mușchii mei au cedat. Dar mental a fost extrem de obosită. Nu mă puteam concentra, să controlez presiunea, tensiunea meciului”, a spus Halep.

Întrebată ce are de gând să facă în continuare, Simona a răspuns: ”Orice în afară de tenis. Odihnă, fără să fac nimic. Să mă bucur doar de viață. Am dat tot ce am putut pentru tenis în această perioadă. Acum vreau doar să mă răsfăț, să fiu o fată normală și să mă bucur de viață”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri