Un om normal ştie că prudenţa este indicată în toate: în mâncare, sex, atitudine, limbaj, muncă şi aşa mai departe. Până şi aventurierii – simbolurile diluate ale sentimentaliştilor – au o anumită decenţă în dozarea imprevizibilului. De regulă, întâmplările se nasc în ţinuta extravagantă a indivizilor pentru care cursul evenimentelor este unul ameţitor de schimbător, dus pâna la mutilare. Iar prudenţa, în cazul lor, se rezumă numai la evitarea morţii.
Într-o cârciumă înghesuită, de pe Calea Victoriei, oamenii vin să bea şi să mănânce. Dar mai ales să bea. La una dintre mese, un barbat rotofei depăşise cu vreo 500 de ori doza permisă de alcool. Îşi plângea singur de milă. Mi se părea ciudat să simt compasiune pentru un străin jalnic. Era un fel de musafir nepoftit, în singuratatea si inutilitatea lui. Un soi de încurcă lume, egoist până şi în degradarea lui cotidiană, care cel mai probabil avea să continue până la sfârşitul vieţii. Dar omul acela, insignifiant în beţie, avea o calitate de care habar nu avea şi nici nu îşi va face vreodată vreme să afle: transmitea prudenţă celor din jur. Teama de viciu, iată cum arată imaginea lui murdară pe creierul lucid.
Îi spuneam unui domn că azi voi încerca să scriu despre importanţa prevenţiei în sistemul de sănătate. Foarte mulţi semeni ramân la stadiul de intenţie, aşa că nicio pagubă. Până şi ideea de prevenţie a fost atât de mult teoretizată de guvernanţi, încât şi-a pierdut din importanţă. Poţi rămâne cu o compensaţie pentru semnul deformat al prevenirii, din care rezultă comisioane grase, licitaţii trucate, bugete umflate, risipite apoi în van precum baloanele de săpun. Câtă poezie… Exact ca în viaţa de prost gust, derulată aidoma în cârciumile Bucureştilor şi instituţiile de stat din Bucureşti. Doar nota de plată diferă, altfel nicio diferenţă de valoare.
Cum s-a ales praful de demersul jurnalistic, să mă opresc la politicieni. Politicianul de cafenea, ca să-i dau o denumire elegantă. Dorinţa lui de putere, de a fi admirat nu are limite. Intri în această stare cu ochii deschişi, perfect conştient de imbecilitatea reacţiilor. Dar nimic nu mai contează când poţi face carieră pe cadavre. Nu prea este mare graniţa între beţia de glorie a politicianului şi ratatul de pe Calea Victoriei. Oricât de prostesc ar suna, numai prudenţa în idealuri a celui dintâi primează.
