Este posibil ca omul – fiecare om – să trăiască veșnic? Confruntați, timp de milenii, cu realitatea unei vieți scurte, oamenii au visat mereu să trăiască mai mult, uneori, ducând la extrem această aspirație, spre dorința de a trăi veșnic. Stau mărturie multele legende și scrieri despre ființe umane dornice să afle viața fără de moarte, elixirul tinereții, secretul vieții veșnice. Acum 10.000 de ani, oamenii nu sperau să trăiească mai mult de 30 de ani, iar în urmă cu doar 100 de ani, speranța medie de viață a fost de doar 50 de ani. S-au făcut progrese incredibile, mai ales în ultimul secol, iar datorită descoperirilor științifice cel mai probabil că șirul modificărilor și invențiilor revoluționare despre modul în care trăim și murim va continua. Astfel, nemurirea a fost, este și va fi un subiect de mare interes atât pentru clinicieni, teologi, filozofi, bioeticieni, cât și pentru oamenii de rând.

Nemurirea poate fi văzută din trei unghiuri diferite

Nemurirea – ca o moștenire, care rămâne întregii lumi, ca urmare a faptelor și realizǎrilor pe care o persoană le lasǎ în urma sa. Acest concept este diferit de continuitatea unei persoane ca fizic sau spirit, și se apropie mai mult de modul în care, generațiile care vor veni, își vor aminti sau vor fi influențate de faptele cuiva. Cu alte cuvinte, integrarea operei, creației în memoria colectivă.”Mi-am zidit monument mai tare decât acel de fier / Mult mai trainic și nalt ca piramizi cerești/ Poaia nu-l va mânca, nici Aquilonul slab, / Nici al anilor șir, vremile care fug / Nu de tot voi muri, partea mai bună a mea / Va scăpa de mormânt”- Quintus Horatius Flaccus, (n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma).
Nemurireaîn sens fizic. Împăratul, care a unificat China, Qin Shi Huang își dorea să obțină veșnicia. Textele vechi sugerează că împăratul le-a cerut membrilor curții regale să caute o poțiune, care i-ar fi garantat viața eternă. Împăratul ar fi consumat un amestec din 85% mercur și 15% sulf. Desigur, rezultatul a fost opus, împăratul murind la 49 de ani. Printre cei care au crezut în acest concept s-au aflat majoritatea alchimiștilor europeni și chinezi. În vremurile actuale, acest tip de nemurire este pus în practică de cei care decid să își înghețe trupurile și apoi să fie păstrate la temperaturi scăzute. Odată cu evoluția științei medicale și a biotehnologiei, corpurile acestea vor putea fi dezghețate, vindecate și, apoi, repuse în funcțiune asemenea unor aparate. Tot în această categorie intră și metodele de inginerie genetică, care pot realiza transformarea celulelor senescente în celule tinere prin telomerizarea lor ex vivo, adică, prin refacerea capetelor cromosomilor, care se scurtează de fiecare dată când o celulă se divide.
Nemurirea ca o existențǎ spirituală continuǎ, dupǎ moartea trupului. Învățătura despre nemurirea sufletului este prezentă în majoritatea religiilor, incluzând aici și majoritatea confesiunilor creștine. Teoria nemuririi sufletului are la bază o idee filozofică elaborată de Platon în lucrarea “Phaidon”- un dialog imaginar petrecut în ziua morții lui Socrate. Acesta vorbește despre moartea sa ca despre o eliberare a sufletului din închisoarea trupului. Pentru Platon, sufletul este o particulă nemuritoare, preexistentă nașterii omului.
Religia creștină consideră că fiecare om va învia – unii pentru a trăi veșnic alături de Dumnezeu, iar alții pentru a trăi separați de Dumnezeu, pentru pedepsirea păcatelor săvârșite de-a lungul vieții. Biblia ne prezintă că numai Dumnezeu Tatăl, Fiul Său Isus Hristos și Duhul Sfânt (cele trei Persoane ale Dumnezeirii) posedă nemurirea naturală, în Sine și sunt sursa de viață și nemurire pentru ființele create. Și îngerii creați de Dumnezeu au primit nemurirea cu condiția ascultării de Legea lui Dumnezeu.
În credința creștină, miza iubirii de semeni trăită în această viață nu este altceva decât viața veșnică: ”cel ce rămâne în iubire rămane în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el.” (Ioan, 4,16)
Religia iudaică presupune că oamenii buni vor învia odată cu venirea lui Mesia și vor fi nemuritori într-o lume perfectă, iar cei păcătoși nu vor mai învia. Aici apare diferența față de conceptul creștin în care păcătoșii devin și ei nemuritori, dar vor trăi pentru totdeauna în Iad. Tot ansamblul rugăciunilor și ritualurilor de la înmormântarea iudaică exprimă credința ”într-o lume mai bună”, în lumea cealaltă, într-o viață mai presus de viața de pe pământ.
Conform religiei islamice, fiecare om are un spirit nemuritor, care va trăi veșnic fie în Rai, fie în Iad, în funcție de modul în care și-a trăit viața. Ca și în religia creștină și cea iudaică, în islam nu există o a doua șansă după moarte. În Ziua Judecății, existența este decisă pentru eternitate.
În religia budistă, o persoană parcurge un ciclu alcătuit din naștere, moarte și renaștere. După moarte, un om renaște fie sub forma unui alt om, fie sub o altă formă, în funcție de nivelul atins prin karma.
În hinduism, există un spirit nemuritor, care se va reîncarna după moarte. Aici ciclul vieții (samsara) este format din naștere, moarte și renaștere. Aceste perioade se repetă de mai multe ori, iar la oamenii buni, sufletul se va elibera la un anumit moment și va trăi într-o fericire eternă. În religia hindusă, nu există noțiunea de Iad.
În religia shintoistă, orice ființă își poate pierde trupul, dar nu spiritul (Tamashii) și va trăi veșnic ca nemuritoare (Kami). Nu există noțiunea de Iad sau Ziua Judecății.
În concluzie, calea corectă cu privire la sensul nemuririi va putea fi găsită abia atunci când vom fi preocupați mai mult de ce lăsăm în urmă, în memoria colectivă, mai preocupați de spirit și mai puțin obsedați de nemurirea fizică. Când marile valori și virtuți ale omenirii vor fi cunoscute și însușite, atunci rolul nostru pe Pământ va fi aflat și vom cunoaște nemurirea.
P.S.: Să medităm la versurile eminesciene ”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 2 =