Caută
Close this search box.

Victor Negrescu: „Urmărim parafarea unui acord privind Brexit pentru cetăţeni!“

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (Art. 50) în format UE 27, organizată ca urmare a declanșării procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Pe agenda reuniunii a figurat prezentarea stadiului actual al negocierilor cu Marea Britanie. Negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a prezentat rezultatele celei mai recente runde de negocieri cu Regatul Unit, desfășurată în perioada 16-19 iulie, care a abordat toate aspectele acordului de retragere care nu au fost încă soluționate, situația frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord și cadrul relațiilor viitoare UE-UK.

Ministrul delegat a salutat publicarea de către Guvernul Marii Britanii a Cartei Albe (White Paper on the Future Relationship between the United Kingdom and the European Union) care prezintă în detaliu poziția de negociere a Regatului Unit și oferă claritate în anumite domenii specifice. În același timp, oficialul român a relevat importanța unei analize aprofundate la nivelul UE 27 în lumina orientărilor Consiliului European din 23 martie 2018

În intervenția sa, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a exprimat susținere pentru echipa de negociere, în vederea îndeplinirii obiectivului comun al României și al Uniunii Europene de a agrea acordul de retragere în integralitatea acestuia pentru a asigura premisele unei ieșiri ordonate și predictibile a Marii Britanii. A reliefat importanța menținerii unității UE și, totodată, necesitatea identificării rapide a unei soluții operative pentru a evita frontiera dură între Irlanda și Irlanda de Nord.

„Am subliniat necesitatea avansării discuțiilor pe marginea acordului de retragere și importanța intensificării eforturilor în vederea elaborării declarației politice privind cadrul relațiilor viitoare, în conformitate cu principiile cuprinse în orientările Consiliului European. În acest context, am reiterat prioritățile majore ale României, care vizează implementarea adecvată a prevederilor referitoare la drepturile cetățenilor, astfel încât toți cetăţenii europeni, inclusiv cei români, să beneficieze de sprijin în procesul de înregistrare pentru obținerea noului statut. Este esențial ca toate categoriile de cetățeni să-și poată exercita drepturile de o manieră nediscriminatorie, în deplină concordanță cu dispozițiile cuprinse în acordul de retragere“, a declarat Victor Negrescu.

Informaţii suplimentare

În iunie 2016, un referendum popular organizat în Marea Britanie a decis retragerea acestei țări din Uniunea Europeană. În urma acestui rezultat, Guvernul britanic a declanșat, la 29 martie 2017, procedurile de retragere din Uniunea Europeană, conform Articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Negocierile pentru stabilirea termenilor de retragere a Marii Britanii pot dura maximum doi ani, urmând ca la 30 martie 2019, pe perioada deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Marea Britanie să piardă statutul de membru al blocului comunitar.

Ministerul Afacerilor Externe, prin structura coordonată de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a creat la 22 martie 2017 un mecanism interministerial pentru pregătirea mandatelor României și urmărirea negocierilor pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Acesta include reuniuni la nivel de grupuri de lucru sectoriale; la nivel de coordonare între Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor Publice și reuniuni la nivel înalt. Consiliul Interministerial pentru Brexit, organism guvernamental care adoptă liniile politice pentru definirea pozițiilor României în negocierile dintre UE 27 și Marea Britanie, este condus de prim-ministrul României și coordonat de ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri