Caută
Close this search box.

Vlase, despre care Dragnea spunea că are «susţinerea universală», făcând aluzie la propunerea lui Iohannis, află azi dacă va fi director al SIE

Propunerea ca deputatul PSD Gabriel Vlase să ocup funcția de director al Serviciului de Informații Exterene (SIE) va fi votată azi de cele două Camere ale Parlamentului.

Gabriel Vlase, vicepreședinte al PSD, a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al SIE, iar luni a primit avizul Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii acestui serviciu.

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc de la ora 14.00, transmite News.ro.

Decizia cu privire la şedinţa comună a celot două Camere a fost luată marţi de Birourile permanente reunite.

Ulterior, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor și lider al PSD, a exprimat susţinerea pentru numirea lui Vlase la SIE, deși, inițial, părea să nu fie de acord cu această nominalizare făcută de președintele Iohannis.

Domnul Vlase are susţinerea universală”, a spus Dragnea, întrebat dacă îl susţine pe Gabriel Vlase pentru funcţia de director al SIE.

De asemenea, Liviu Dragnea a spus că “doar pare că s-a tergiversat” numirea lui Gabriel Vlase la şefia SIE.

Avizul în Comisia SIE a fost dat cu 5 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, aparţinând reprezentantului USR.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis în 14 iunie o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a deputatului PSD Petru-Gabriel Vlase.

Iohannis a explicat ulterior că a ajuns la nominalizarea deputatului PSD Gabriel Vlase pentru funcţia de director al SIE după o analiză atentă şi ţinând cont de experienţa şi pregătirea acestuia. Preşedintele a precizat că a fost propunerea sa şi că Vlase a acceptat nominalizarea: ”A fost fix propunerea mea. Nu am avut niciun fel de discuţie cu PSD pe această temă”.

Liviu Dragnea a declarat atunci la Neptun, referindu-se la nominalizarea lui Gabriel Vlase la SIE, că şi el şi Călin Popescu Tăriceanu au primit o adresă în acest sens de la preşedintele Klaus Iohannis, despre care a spus că „aduce mai multe întrebări decât clarificări”. Ironizând declaraţia lui Iohannis cu privire la decizia CCR pe tema revocării Laurei Codruţa Kovesi, a adăugat: „O să o citesc până o să înţeleg„.

„Bănuiesc că o să mă întrebe presa după aia, o să spun de acuma ca să folosescă alte întrebări. Să vorbesc puţin despre propunerea pentru SIE. Într-adevăr am primit o adresă de la preşedinte, şi eu şi Călin Popescu Tăriceanu, cu o propunere pentru SiE. Şi acuma ca să citez un clasic în viaţă, încerc să îmi aduc aminte. Această adresă aduce mai multe întrebări decât clarificări, o să o citesc până o să înţeleg, poate e nevoie să facem o dezbatere pe această temă, o să vă comunic. Ăsta e răspunsul la întrebarea nerostită cu nominalizarea pentru SIE”, a spus Dragnea.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat că Gabriel Vlase este persoana potrivită, spunând că este un om care i-a făcut o impresie bună, în ciuda faptului că, anterior, s-a declarat surprins de nominalizare.

Tăriceanu crede acum că preşedintele şi-a dat seama că, dacă ar fi venit cu o altă propunere, care să nu fie din cadrul Coaliţiei PSD-ALDE, nu ar fi avut nicio şansă să treacă prin Parlament.

Gabriel Vlase este vicepreşedinte PSD, deputat de Bacău aflat la al patrulea mandat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Conform CV-ului său, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii (ANI). În 2015, numele lui Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri