Caută
Close this search box.

Ziua Națională a Franței. Parada de pe Champs-Elysees. Doodle special de Google și

Pentru francezi, această zi are o dublă însemnătate: cea a începerii Revoluției Franceze prin căderea Bastiliei și Sărbătoarea Federației. Începând cu anul 1880, ziua de 14 iulie a fost declarată Ziua Națională a Franței și este sărbătorită în onoarea Republicii Franceze atât de către țările europene, cât și de altele din întreaga lume.

Parada de pe Champs-Elysees

Ziua Națională a Franței se va sărbători, ca în fiecare an, la Paris, începând cu ora 10:00, printr-o paradă care se va susține pe Champs-Elysees.

Cuvintele: Libertate, Egalitate, Fraternitate, scrierea constituției și declararea zilei de 14 iulie, Ziua Națională a Fenței, au venit după ce acest stat s-a confruntat la 14 iulie 1789 cu luarea prin asalt a Bastiliei, simbol monarchic absolutist, detestat de francezi. Un an mai târziu și la aceeași data, Ludovic al XVI-lea a jurat credinţă Naţiunii şi legii.

Conceptul fundamental care a reprezentat trecerea Franței la epoca modernă, present în Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului, și în alte documente international este: „Reprezentanţii poporului francez, constituiţi în Adunare Naţională, considerând că ignorarea, nesocotirea sau dispreţuirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale nefericirii publice şi ale corupţiei guvernelor, au hotarât să expună într-o declaraţie solemnă drepturile naturale, inalienabile şi sacre ale omului, astfel ca această declaraţie, mereu prezentă înaintea tuturor membrilor societăţii, să le reamintească fără încetare drepturile şi îndatoririle lor”

Specatol de lumini la Tour Eiffel

Sărbătorirea Franței va continua și seară. La ora 23, Trour Eiffel va fi împodobit cu artificii impresionante, artificii care și anul acesta vor avea tot tema de anul trecut „Parisul întâmpină lumea”.

Google a creat un doodle special

franta doodle special

În descriere, Google spune că pentru artistul Louis Thomas sărbătoarea reprezintă mai mult decât o paradă și un foc de artificii, acesta a fost inspirat de simbolul francez al culturii și rezistenței, terasa cafenelelor franceze. Pin această imagine, Google Doodle vrea să ureze „Bon anniversaire to France„ (La mulți ani, Franța!).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri