Caută
Close this search box.

Avertizare de călătorie pentru românii care vizitează Grecia: Vin ploi și furtuni violente

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care vizitează Grecia că Serviciul Naţional elen de Meteorologie a avertizat că, în perioada 31 iulie-4 august, sunt prognozate ploi şi furtuni puternice la nivel local, însoţite de căderi de grindină şi vânt puternic.

Potrivit comunicatului de presă MAE, vor fi afectate următoarele regiuni: pe 1 august:
Macedonia centrală, insulele Sporade, nordul insulei Evia şi nordul Mării Egee, Tessalia, Epir, vestul şi centrul Greciei Continentale iar pe 2 august: Macedonia centrală şi de vest, Tessalia, insulele Sporade şi, posibil, Evia de nord, Epir, vestul şi centrul Greciei Continentale.

Pe 3 august vor fi afectate Macedonia centrală şi de vest, Thessalia, Epir, insulele Sporade, vestul Greciei Continentale şi Peloponez (în principal partea de vest), iar pe 4 august: Macedonia centrală şi de est (în principal judetele Pieria, Imatheia, Pella), Epir, Tessalia (în principal în partea de vest şi de nord).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879 şi +30 210 6728875, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, arată sursa citată.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +30 6978996222.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet atena.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri