Caută
Close this search box.

Tăriceanu e deranjat că România e reprezentată în SUA de Maior

tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat că în calitate de „simplu cetăţean” simte „un inconfort major” faţă de faptul că România este reprezentată în SUA de fostul şef al SRI George Maior ca ambasador, având în vedere că acesta, în calitatea pe care a avut-o, „a patronat protocoalele secrete”.

„Nu e numai problema la preşedinte, e vorba şi de celelalte structuri care au participat în trecut la ceea ce am văzut că s-a configurat ca făcând parte din statul de drept.

Am văzut şi eu că sunt foarte activi şi fostul şef adjunct al SRI-ului, domnul Coldea, şi domnul Maior care e ambasador în Statele Unite şi care a patronat din funcţia pe care o avea protocoalele secrete.

Vă spun, eu am un inconfort major să ştiu că România este reprezentată în Statele Unite, care este partenerul nostru strategic, de fostul şef al serviciilor secrete, altfel nu aş fi avut nicio problemă, dacă era fostul şef al serviciilor secrete, pentru că nu cred că are o limitare, o barieră, în evoluţia viitoare, dar cel care a patronat practicile ilegale care s-au întâmplat în perioada mandatului său să mă reprezinte pe mine, ca simplu cetăţean, în Statele Unite ale Americii?”, a declarat Tăriceanu, marţi seară, la Antena 3.

El a răspuns astfel întrebării dacă o „cheie” pentru ca „România să fie cu adevărat un stat democratic” ar fi câştigarea alegerilor prezidenţiale de către un candidat al actualei coaliţii de guvernare.

Întrebat dacă în acest caz ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ar fi trebuit să acţioneze în vreun fel în cazul lui George Maior, liderul ALDE a spus: „Domnul Meleşcanu nu are nicio calitate în a înlocui un ambasador”.

„Domnia sa poate să propună Guvernului şi Guvernul transmite preşedintelui nominalizarea pentru un ambasador sau revocarea, iar decretul este semnat de preşedinte şi contrasemnat de primul-ministru. Deci, ministrul de Externe în această suită de proceduri nu are un rol decizional, decât, repet, de a face o propunere”, a mai declarat Tăriceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri