Caută
Close this search box.

Parchetul General preia dosarul violențelor din Piața Victoriei

Întorsătură neașteptată: Parchetul General, prin Secția Militară a instituției, a anunțat, marți, că preia ancheta în dosarul violențelor dintre Jandarmerie și protestatari din Piața Victoriei.

În cursul zilei de marţi, procurorul general, Augustin Lazăr, a dispus prin ordonanţă preluarea de către Parchetul General – Secţia Parchetelor Militare, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dosarului privind incidentele violente de la mitingul din 10 august 2018.

„Preluarea dosarului are ca temei cercetarea unitară a evenimentelor, avându-se în vedere şi formularea unor plângeri împotriva ministrului afacerilor interne, prefectului municipiului Bucureşti, conducerii Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, constituindu-se dosar penal la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PICCJ, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă”, au precizat reprezentanţii Parchetului General, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată mai precizează că dosarul preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare.

„În acest dosar au fost înregistrate până în prezent un număr de 126 de plângeri penale şi au fost audiate 74 de persoane. Menţionăm că în perioada 15 – 17 august 2018 în dosarul penal constituit la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PICCJ, se vor efectua acte de urmărire penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri. Activitatea se va desfăşura la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, strada George Georgescu nr. 3 , sector 4, Bucureşti”, mai spune Parchetul General.

În acest dosar, s-a dispus la data de 11 august începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, spune Parchetul General.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri