Caută
Close this search box.

Un deputat USR susține că a fost agresat fizic și verbal de un polițist în sediul primăriei din Rădăuți

Adrian-Claudiu Prisnel, deputat USR, suține că a fost agresat de un polițist. El a posta și un film pentru a-și dovedi afirmațiile. Totodată, a fost demarată o anchetă. Incidentul s-a petrecut la sediul primăriei din Rădăuţi.

Inspirat de violența jandarmeriei din 10 august, un polițist local din Rădăuți a agresat echipa #farapenali. Am încheiat strângerea de semnături #farapenali de la Suceava în secția de Poliție din Rădăuți cu o plângere penală împotriva polițistului local Gavril Alexandru care ne-a agresat fizic și verbal, scrie Adrian-Claudiu Prisnel pe pagina sa de Facebook.

Tocmai făcusem poza de dinainte de plecare în fața Primăriei din Rădăuți când un polițist local a ieșit din clădire și ne-a cerut autorizație să strângem semnături. I-am explicat că nu avem nevoie. Mi-a cerut să mă legitimez. Am scos legitimația de parlamentar. Mi-a smuls-o din mână și a plecat cu ea în Primărie.

L-am urmat împreună cu colegii mei cu intenția de a o recupera. Polițistul local a devenit foarte agresiv, ne-a împins afară spunând ca e domeniul primăriei, că programul s-a terminat la 16.00

Ne-a amenințat, mi-a rupt legitimația, mi-a spus ca mă lovește. I-am spus tot timpul că e ultraj.

El a refuzat să se legitimeze, a făcut-o doar după ce a sosit poliția pe care am chemat-o prin 112.

Am făcut plângere împotriva lui și sper că poliția Rădăuți își va face datoria si polițistul local va plăti pentru abuz, agresiune și ultraj.

Totul s-a întâmplat în Primăria Rădăuți condusă de primarul PSD Nistor Tătar, conchide deputatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri