Caută
Close this search box.

Manifestanţii revin la spital. Medicii sunt îngrijoraţi din cauza simptomelor

manifestanţii

Manifestanţii expuşi la gazele date de Jandarmeria Români în Piaţa Victoriei revin la spital din cauza simptomelor pe care le au, care îi îngrijorează pe medici.

La patru zile de la intervenţia cu gaze a jandarmilor împotriva protestatarilor prezenţi la mitingul diasporei, apar cazuri de efecte adverse.

Miercuri, au ajuns la spitalul Floreasca oameni care s-au simţit tot mai rău în ultimele zile. Nici până acum nu a fost făcut o informare oficială cu privire la gazele folosite, dar din precizările specialiştilor reiese că s-au folosit substanţe foarte puternice.

Medicii îi sfătuiesc pe cei care au fost expuşi la gazele jandarmilor să nu ignore simptomele şi să meargă de urgenţă la doctor.

„În urma gazelor, îmi este foarte rău, am dureri de cap, stări de vomă, după cum se vede nu pot să vorbesc şi mă arde pe trahee plus că sunt arsă în gură, pentru că mi-au dat jet direct în faţă. Le-am spus atunci să nu mai dea cu gaze, că au dat cu gaze, fără să se facă nimic. Eu eram în spatele lor, am văzut tot şi le-am spsu să nu mai dea cu gaze şi mi-au dat direct în faţă. Am fost în seara aceea la spital, pentru că mă simţeam foarte rău şi pe urmă am fost la IML , după cum se vede sunt şi caftită, bătută, uitaţi. Nu mai putem să respirăm, nu ştiu cu ce au dat, vrem să ştim cu ce fel de gaze au dat , în primul rând că ne-au nenorocit, efectele se văd abia după câteva zile”, a declarat Denisa Chiș, o femeie în cărucior cu rotile.

„Din păcate, a trebuit să mă întorc la spital, pentru că simptomele sunt nu numai la fel ca duminică, când am stat cinci ore la UPU, oxigen şi hidrocortizon, acuma s-au inflmat căile respiratorii, am avut şi febră, febră mare. Am adus şi filtrele de la masca de gaze, care sunt gri, iar ăsta e cafeniu”, spune un alt pacient, Matei Săndel.

„Mai rău decât în primele 24 de ore. Nu am crezut ca se va intensfiica starea de rău, nu mă pot atinge pe cap, pielea capului o simt ca o arsură, în urechi la fel, pe gât și pe interior, și pe exterior, pe mâna stângă am punctişoare maronii…”, declarată Teodora Vlad.

„De dumincă am o durere care nu trece deloc în piept. La medic mi-au zis ca am faringo-laringită acută post-inhalație gaze lacrimogene. Mi s a dat repaus vocal 72 de ore. Cei de acolo mi-au zis că dacă durerea din piept persistă să merg de urgenţă la un medic, pentru ca nu se știe cu ce s-a dat și nu se știe ce se întâmplă”, a povestit Roxana Ionescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri