Ecaterina Andronescu, senator PSD, îi cere din nou lui Liviu Dragnea, liderul PSD, să facă un pas în spate și să se retragă din fruntea PSD.

Poate fi o soluţie de maturitate politică„, suține Ecaterina Andronescu.

„Asta (demisia lui Liviu Dragnea – n.r.) poate fi soluţie de maturitate politică. Nu spun asta pentru că îl urăsc sau pentru că îmi e nesuferit, ci pentru că, în acest moment, trebuie salvată guvernarea ţării şi salvat partidul.

Am văzut un sondaj, dacă rezultatele sunt adevărate, PSD a ajuns la 25%. E inacceptabil după un an şi jumătate. De la 45% la 25% e mult prea mult. Ceva ne-a adus aici, ceva sau cineva.

Fără îndoială PSD a avut guverne mult mai performante. Şi acum poate face cel puţin trei guverne performante„, suținea Ecaterina Andronescu, la Digi24.

Putem avea un premier mai bun„, a mai declarat Ecaterina Andronescu, fost ministru al educației și fost lider al PSD București, în prezent marginalizată în partid.

Ea a spus că nu a mai vorbit cu Liviu Dragnea din martie, de la congresul partidului şi a subliniat că este necesară o dezbatere în care să se discute soluţia pentru a ieşi din starea actuală.

„Mi-am asumat ce am făcut, mi se pare că să ai dreptul să vorbeşti e un lucru pe care îl are orice cetăţean. Se poate întâmpla şi ca partidul să mă excludă„, a conchis fostul lider al PSD Bucureşti.

Marți, într-o scrisoarea deschisă, Ecaterina Andronescu, i-a cerut Liviu Dragnea, să „nu dea foc țării și PSD„, facă un pas în spate și să se retragă din fruntea Partidului Social Democrat. Ea a invocat „binele României” și „binele PSD-ului”. „Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru”, arăta Andronescu.

Tudose vrea ca PSD să discute scrisoarea în care Ecaterina Andronescu cere demisia lui Dragnea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =