Suntem somați încă din fragedă pruncie să încercăm un sentiment de admiraţie pentru omul simplu. Dar nu orice simplu, ci ăla fără prea multă carte, care însă, prin istețimea lui nativă face față oricărei situații, oricărei probleme. Vezi basmele și cele învăţate la şcoală, conform cărora omul simplu e de zece ori mai valoros decât cel sofisticat (urmare firească a superiorităţii clasei muncitoare asupra intelectualităţii putrede).
Cu vremea, admiraţia s-a transformat într-o teamă superstiţioasă. Omul simplu e sarea pământului. El se pricepe la toate. Fără omul simplu, care-şi mai zice şi „din popor” nu s-ar face nimic pe lumea asta.
În existența noastră zilnică, avem deseori de-a face cu dânșii. Cel mai des cu oameni simpli cărora le vine o idee și trebuie musai s-o aplice la nivelul întregii țări, și/sau al întregii populații. Oamenii fără idei de o asemenea grandoare n-au timp să ne bage pe toți în experiențele lor. Ei îşi petrec ziua, vai mama lor, prin primării, pe culoarele tribunalelor, sau, oricât de jenă mi-ar fi s-o spun, la muncă. Ăia nici măcar nu ştiu că sunt oameni simpli cu idei modeste. Îşi spun, pur şi simplu, oameni.
Revenind la oamenii simpli cu idei mărețe, ăştia au timp berechet să ne fugărească și să ne vânture prin proiectele lor de țară și de viitor. După cum merg lucrurile, am început să mă tem să nu fiu bănuit de nesimplitate. „Eu nu sunt unul din ăia cu facultăți de dreacu-leacu și cu nasul pe sus, îmi spune unul din ăștia. Eu sunt un om simplu, dar cu muuultă viziune politică. Nu mă pricep la ce faci dumneata, dar am asta, nu? Ei, uite, simplitatea mea, lipsa de carte inutilă plus viziunea, îmi spun că ar trebui să faci aşa…”
Viziunea aia care-i bântuie pe ei, se pricepe la toate. Fizică atomică, urbanism, cultură, marile finanțe. Nu importă că omul simplu n-a citit o iotă despre toate astea. Viziunea politică vorbeşte în locul lor.
Simplitatea cu idei și viziunea au determinat o mare parte a opiniei publice, îndeosebi dintre aceia care votează corect, să împartă populația activă în deştepţi deştepţi şi deştepţi proşti. În ochii lumii, deştepţii proşti sunt ăia care se mulţumesc cu instrucţia acumulată prin şcoli pentru a realiza tot felul de lucruri. Deştepţii deştepţi sunt cei care-i supraveghează cu maximă atenţie pe deştepţii proşti când realizează tot felul de lucruri. E de la sine înţeles că de ele se bucură în primul rând deştepţii deștepți.
Pe deştepţii proşti nu-i poţi scoate din ale lor. Pe deştepţii deştepţi nu-i poţi scoate din ale noastre și-ale altora.
Polarizarea deştepţilor se petrece şi la nivel profesional. Unii dintre deştepţi se fac profesori, ingineri, oameni de afaceri, cineaşti, dansatori de excepţie, cosmonauţi. O altă parte a deştepţilor alcătuiesc, mai simplu, un guvern și devin automat lideri de dansatori, consilieri de cosmonauţi, supervizori de afaceri colosale.
Că tot am adus vorba de viziune politică, simplitate cu idei grandioase, guvern, alea-alea, există şi deştepţi care nu fac chiar nimic. Ăştia sunt deştepţii superdeştepţi…
