Caută
Close this search box.

Eduard Hellvig, declarații tranșante în direct: ”Am ordonat auditul privind protocoalele înainte ca ele să fie temă publică, am inițiat denunțarea și desecretizarea lor”

hellvig

Agitație mare în lumea politică în acest final de august. Mai concret, agitația a pornit din rândurile PSD, unde Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe și actual consilier al premierului Viorica Dăncilă, a postat joi seara, 23 august, pe contul său de Facebook, un protocol secret SRI – Parchetul General din decembrie 2016, despre care purtătorul de cuvânt al SRI a spus că fusese denunțat la trei luni după semnare, adică în martie 2017.

Un protocol care nu a funcționat nicio secundă

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a reacționat, joi seară, la Antena 3, susținând că protocolul inițiat în decembrie 2016 a fost denunțat la începutul anului 2017 și nu și-a făcut efectul. „Este vorba despre un protocol denunțat, care în acest moment nu mai există, fiind denunțat la începutul anului 2017. Acest protocol nu și-a făcut efectul nicio secundă. Noi am dat un comunicat public asupra acestui protocol”, a precizat Marincea, la solicitarea Antena 3.

Solicitări de anchete grele și ”furtună” pe Facebook

Imediat după postarea lui Vâlcov,  în cursul zilei de vineri, 24 august, liderul PSD, Liviu Dragnea, a solicitat, tot într-o postare pe Facebook, ca Inspecția Judiciară ”să pornească o anchetă la Parchetul General”, iar Comisia Parlamentară de control al SRI ”să demareze de urgență o anchetă care să cerceteze eventualele fapte ilegale săvârșite de SRI”, evident, în contextul protocolui secret ”dezvăluit” de Vâlcov. Iată paragraful din postarea lui Dragnea:

”Ne confruntăm cu o situație gravă de neconstituționalitate, de minciună publică. Instituții și șefi ale unor instituții implicate în justiție și în siguranța națională au mințit prin omisiune, ca să acopere săvârșirea unei fapte neconstituționale. Ca președinte al Camerei Deputaților cer Comisiei de Supraveghere a SRI să demareze de urgență o anchetă care să cerceteze eventualele fapte ilegale săvârșite de SRI și să scoată la lumină toate amănuntele acestei povești. Cred că, la rândul ei, Inspecția Judiciară trebuie să se autosesizeze în legătură cu aceste protocoale și să pornească o anchetă la Parchetul General. E inacceptabil ca o țară întreagă să fie mințită în acest fel iresponsabil și lipsit de rușine”, a scris Dragnea pe Facebook.

Directorul SRI iese în direct și lămurește ”cazul protocoalelor”

La câteva ore după postarea lui Liviu Dragnea, tot vineri, 24 august, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a intervenit cât se poate de tranșant, printr-o declarație de presă în direct, declarație relativ scurtă, dar foarte cuprinzătoare, în care s-au lămurit toate acuzele și aluziile mai mult sau mai puțin directe ale președintele PSD, Liviu Dragnea, precum și cele ale consilierului Vâlcov.

Directorul SRI a ținut să clarifice fără echivoc motivul pentru care a semnat cele două protocoale de colaborare cu Parchetul General în decembrie 2016, unul fiind clasificat (secret), iar altul neclasificat. Sunt exact protocoale care au creat atâta vâlvă, fiind aruncate în spațiul public ca ”exemple” ale modului”incorect” în care ar lucra SRI. De asemenea, în aceeași declarație de presă de vineri seara, s-a lămurit și de ce  a fost denunțat, în februarie 2017, unul dintre protocoale:

”Primul este un protocol neclasificat, care reglementează accesul organelor de urmărire penală la infrastructura tehnică a SRI. Acesta este încă în vigoare, iar el nu presupune nici o formă de implicare a SRI în activitatea Parchetului… Al doilea protocol, cel clasificat, reglementa modalitatea prin care SRI coopera cu Ministerul Public exclusiv pe infracțiunile privind securitatea națională și terorism. Acest protocol clasificat ne-a fost impus de Legea de organizare și funcționare a SRI (la articolul 8). Legalitatea acestui protocol nu poate fi pusă la îndoială – sper că prin aceste precizări am lămurit această discuție din spațiul public. De ce l-am semnat? Pentru ca OUG 6/2016 ne-a impus să semnăm protocoale cu instituțiile statului pentru exercitarea atribuțiilor noastre. De ce l-am denunțat? Cum v-am spus mai devreme, auditul intern ne-a arătat că putem să ne exercităm atribuțiile, în baza legii și fără aceste protocoale, asigurând securitatea națională a României”, a declarat Eduard Hellvig.

”Nu am nimic de ascuns. Am inițiat un proces de transparență și normalitate fără ca legea să ne fi obligat!”

”Am ordonat auditul privind protocoalele înainte ca ele să fie temă publică, am inițiat denunțarea și desecretizarea acestora”

”Nu am nimic de ascuns. Este un proces de transparență și de normalitate pe care eu l-am inițiat chiar dacă legea nu ne obliga la acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri