Exclusivitate: „A fost o cursă nebună! Am fost o echipă până la ultima lovitură”

Chiar dacă sportul românesc trece prin momente dificile, canotajul vrea – și chiar reușește –  să dovedească exact opusul, iar România se face din ce în ce mai respectată și admirată, tocmai grație unor fete și băieți care par a fi venit din basmele cu Ilene-Cosînzene și Feți-Frumoși, pentru care nimic nu este greu sau imposibil atunci când e vorba de muncă, efort, sacrificu, dar și de succes, împlinire și izbândă.
Unul din noile miracole ale sportului și canotajului nostru pare a se fi întrupat într-o fată  extraordinară, venită din superbele plaiuri ale Botoșanilor, superbe precum efortul și sufletul acestei minunate luptătoare pentru gloria și prestigiul tricolorul românesc. Simona Geanina Radis este deja campioană mondială de junioare și de tineret, la 19 ani abia împliniți, ultimul spectaculos titlu suprem cucerindu-l cu doar cîteva zile în urmă, pe apele lacului Malta, din orașul polonez Poznan.
Acolo, împreună cu la fel de minunatele ei colege Elena Logofătu, Nicoleta Pașcanu și Georgiana Vasile, a făcut adevărate ”ravagii” cu barca de patru vâsle (4x), cu care româncele noastre au câștigat seriile și finala Mondialului într-o manieră cum rar ne este dat să vedem în canotaj. Și în sport în general.
Adică, au condus de la un capăt la altul, nelăsând nicio speranță unor echipaje puternice și prestigioase din Olanda, Marea Britanie, Germania, Canada sau SUA. Țări în care bazele sportive și dotările pentru canotaj sunt de un nivel la care în România nu se poate decât, cel mult, visa!
Înainte de a pleca spre Glasgow, unde zilele aceste au loc Europenele de seniori, am rugat-o pe Simona să rezume, în doar câteva cuvinte, esența cursei câștigate atât de categoric, cu dominare totală de la un capăt la celălalt, în finala Mondialelor.
Răspunsurile Simonei, în exclusivitate pentru MagnaNews, au fost, ca și ea, incredibile. Pline de inteligență, logică și bun-simț.
1. Efortul total, munca din timpul cursei, dar și startul fulminant au fost decisive:
 ”Am muncit mult! Și am plecat încrezătoare în noi la start!”, a început Simona…
2. Startul din finală a fost, exact așa cum spune la carte și scrie teoria, cel mai puterni de până atunci al acestui minunat echipaj:
”A fost cel mai puternic start al nostru, acest lucru a făcut ca noi să ne distanțăm de bărcile celelorlalte țări”, a continuat campioana din Botoșani, actualmente la CSA Steaua București.
3. Spiritul de echipă, până la ultima lovitură de vâsle, a fost un element fundamental al victoriei:
”A fost o cursa „nebuna” ! Am fost cu adevărat o echipă pana la ultima lovitură!”, a încheiat Simona.
Felicitări, Simona ! Și în felul în care gândești ești o campioană mondială !
Mult, mult succes la Glagow, la Campionatele Europene !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *