Caută
Close this search box.

Liviu Dragnea vrea să ia Guvernul pe persoană fizică

dragnea

Liviu Dragnea vrea să elimine funcționarii publici care îl încurcă din procesul de avizare a actelor guvernului și să creeze o structură complet obedientă în Executiv, astfel încât să nu mai existe nici o piedică în calea proiectelor sale, au declarat surse din PSD.

Dragnea a și enunțat o parte din planul său la emisiunea de marți de la Antena 3, când a dat vina pentru eșecurile guvernării pe presupuși sabotori din rândul funcționarilor.

Liderul PSD își dorește modificarea radicală a Hotărârii de guvern 561 din 2009, care stabilește circuitul de inițiere, avizare și adoptare a oricărui act al guvernului. HG 561/2009 a adoptat ”Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării”.

Practic, Dragnea vrea să scoată din circuit actualele aparate de lucru din ministere care au împiedicat deseori adoptarea unor acte ilegale sau prost făcute de miniștri.

Aceste aparate ar urma să fie înlocuite de o structură nouă la guvern, care să răspundă comenzilor de partid, iar rolul miniștrilor va fi acela de a aviza pur politic inițiativele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri