Caută
Close this search box.

Olguţa Vasilescu nu crede că la Piaţa Victoriei este Diaspora

olguţa vasilescu

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Olguţa Vasilescu, consideră că protestatarii din Piaţa Victoriei nu ar fi din diaspora, precizând că ştie “că din zona Olteniei s-au plătit microbuze, autocare de partidele politice” pentru a asigura transportul la mitingul de vineri.

“Eu nu am văzut astfel de manifestări atunci când s-au tăiat salariile (…) Guvernul face eforturi foarte mari să pună în aplicare un program de guvernare care a fost votat de majoritatea cetăţenilor, nu de o minoritate care întâmplător este astăzi atât de violentă în stradă. Eu nu cred că acolo este diaspora. Am foarte mulţi prieteni plecaţi în străinătate cu care ţin legătura. Nu au niciun gând să vină la un astfel de miting. De altfel, ştiu că din zona Olteniei s-au plătit microbuze, autocare de partidele politice”, a afirmat vineri Olguţa Vasilescu, la Antena 3.

Ea a precizat că mitingul PSD din luna iunie a fost unul asumat politic.

“Nu a fost nimeni adus cu forţa. A fost un miting asumat politic, Acum este un miting care se aruncă în cârca diasporei (…) Care sunt nemulţumirile, că eu nu aud decât o singură înjurătură de câteva luni la adresa partidului de guvernământ. Care sunt problemele? Pensii, salarii, hai să le discutăm!”, a adăugat Olguţa Vasilescu.

La finalul lunii iunie, Olguţa Vasilescu a distribuit pe pagina de Facebook un clip video în care mai mulţi protestatari din Venezuela sunt alungaţi de forţele de ordine folosind tunurile cu apă. Unii simpatizanţi PSD au lăsat mesaje la postarea ministrului, spunând că astfel ar trebui să procedeze şi jandarmii cu protestatarii din Piaţa Victoriei.

Postarea ministrului a venit în contextul protestelor antiguvernamentale din acele zile.

Pe 24 iunie, peste 10.000 de oameni, între care şi filosoful Mihai Şora, au protestat în Piaţa Victoriei din Capitală. La ora 21.00, oamenii au aprins lanternele telefoanelor mobile şi au cântat imnul naţional. Ei au scandat apoi ”România, trezeşte-te!”. Proteste similare au avut loc şi în mai multe oraşe din ţară, printre care Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Piteşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri