Caută
Close this search box.

Varujan Vosganian, despre mitingul diasporei: Acţiunea în forţă a jandarmilor, justificată

varujan vosganian

Deputatul Varujan Vosganian, vicepreşedinte ALDE şi purtător de cuvânt al acestui partid, spune că acţiunea în forţă a jandarmilor împotriva manifestanţilor din Piaţa Victoriei a fost justificată, conform Digi24.

Vă reamintim că aproximativ 45o de persoane au fost rănite vineri noapte la mitingul diasporei din Piața Victoriei. 68 au ajuns la spitale, dintre care 9 jandarmi și 2 copii, după cum arată bilanțul protestelor violente din faţa Guvernului.

Vosganian mai afirmă că o parte din vină o poartă preşedintele Klaus Iohannis, care ar fi trebuit să facă apel la calm înainte de protest, pentru că, zice deputatul, existau zvonuri despre posibile violenţente la mitingul de vineri.

Varujan Vosganian, la Digi24: Au existat avertismente, în mod normal președintele României ar fi trebuit cu o zi înainte să iasă și să facă apel a calm, nu numai că n-a făcut apel la calm dar și el și președinții partidelor de opoziție au instigat populația, au spus că ei înșiși vor merge deși știau foarte bine că la un miting care nu este organizațional asumat de nimeni, în jurul căruia plutește o atmosferă violentă, cu îndemnuri la vărsare de sânge e un miting pe care ar fi mai bine să-l evite, numai că ei din păcate ar plăti orice preț ca să ajungă la putere și asta costă foarte mult imaginea României în străinătate.

În 2013, Varujan Vosganian plângea în Senat, se miruia și citea din cartea cu rugăciuni pentru ca parlamentarii să nu încuviințeze urmărirea sa penală.

În 2018, Vosganian afirmă răspicat, la dezbaterea pe Codul de Procedură Penală:
Nu ne putem salva pe rând, trebuie să ne salvăm toți odată!”.

 

2 răspunsuri

  1. PSD arte hotărât să acuze vinovăția de vineri, pe președinte. Dragnea face pretenții pe care nu le poate susține cu dovadă reală? Acum, VOSGANIAN pretinde că a fost Președenția doar pentru că președintele nu a fost văzut pe piață caqlling pentru calm? CE UTTER NONESENSE! i-aș aminti pe acești lideri ai PSD că ordinul de a fi brusc și clar la 2300, a venit de la biroul MAIOR care a fost deja numit. Este această persoană vinovatul real sau pur și simplu o capră plăcută?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri