Caută
Close this search box.

E oficial! PSD vrea eliminarea avizelor obligatorii ale ministerelor în Guvern

psd

PSD vrea să elimine avizele obligatorii ale ministerelor implicate într-un proiect de act normativ (ordonanță de urgentă, ordonanță simplă sau hotărâre de guvern), se arată într-un document oficial al partidului remis presei de departamentul de comunicare și prezentat în ședința Comitetului Executiv de la Neptun.

Documentul prevede, la secțiunea ”Simplificare Administrativă”, că Executivul va modifica legislația actuală în luna octombrie, printr-o ordonanță de urgență. Iată două dintre principalele modificări anunțate de PSD:

– Eliminarea avizelor obligatorii ale unor instituţii/ministere implicate într-un proiect de act normativ.
– Simplificarea obținerii avizelor interne şi corespondenţei interinstituţionale

Reamintim că G4Media.ro a scris în urmă cu o săptămână că Liviu Dragnea vrea să elimine funcționarii publici care îl încurcă din procesul de avizare a actelor guvernului și să creeze o structură complet obedientă în Executiv, astfel încât să nu mai existe nici o piedică în calea proiectelor sale. Mai exact, liderul PSD își dorește modificarea radicală a Hotărârii de guvern 561 din 2009, care stabilește circuitul de inițiere, avizare și adoptare a oricărui act al guvernului.

Practic, Dragnea vrea să scoată din circuit actualele aparate de lucru din ministere care au împiedicat deseori adoptarea unor acte ilegale sau prost făcute de miniștri. Aceste aparate ar urma să fie înlocuite de o structură nouă la guvern, care să răspundă comenzilor de partid, iar rolul miniștrilor va fi acela de a aviza pur politic inițiativele.

De ce vrea să schimbe circuitul avizării. Dragnea e exasperat de rezistența pe care încă o mai opun funcționarii publici onești din diferite ministere unor inițiative ilegale, prost făcute, care contravin legislației europene sau care pur și simplu sunt contrare intereselor României, așa cum sunt ele definite prin strategii naționale sau tratate internaționale ori bilaterale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri