Caută
Close this search box.

Șoc total: Rafa Nadal, viitor președinte la Real Madrid

Surpriză uriașă la Real Madrid. E vorba de celbrul Rafael ”Rafa” Nadal, care a impresionat nu numai în sportul alb, ci şi în fotbal. Tenismenul nr.1 al lumii este, se pare, viitorul preşedinte al clubului Real Madrid.

Declaraţia vine chiar de la actualul preşedintel al Realului, Florentino Perez (în medalion), care are 72 de ani şi se gândeşte să se retragă în curând. Aflat de 15 ani la conducerea echipei blanco, ca preşedinte, Perez îl vede pe Rafael Nadal ca „un punct de referinţă” în lumea sportului şi în afara ei, conform Mediafax.

În plus, chiar şi Nadal a recunoscut că şi-ar dori funcţia, iar un amănunt interesant este că a vorbim la persoana I plural despre Real:

„Mi-ar plăcea să fiu preşedinte la Real Madrid. Clubul are un mare preşedinte şi nu e ceva la care să te poţi gândi astăzi. Suntem bine aşa cum suntem şi nu cred că Real are nevoie de mine, dar nu poţi să ştii ce se poate întâmpla în viitor”, a spus Nadal.

Rafael Nadal este lider în clasamentul ATP şi Nadal a strâns o avere de peste 200 de milioane de dolari în toată cariera. (foto tennisworldusa.org)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri