Caută
Close this search box.

Angajări în Poliție. Află aici până când se fac înscrierile

Poliția Română scoate la concurs mai multe locuri de muncă vacante. Acestea sunt pentru încadrare directă, iar înscrierile se fac până pe 13 septembrie, anul curent. Nu mai puțin de 168 de posturi sunt disponibile la nivel național, iar din totalul acestora, 159 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar 9 posturi urmează a fi ocupate prin reîncadrare.

De exemplu, Inspectoratul de Poliție Județean Alba organizează concursuri pentru încadarea directă în 4 funcții vacante. Potrivit ”alba24.ro”, posturile scoase la concurs sunt de ofițeri la serviciul resurse umane, serviciul de investigare a criminalității financiare și agenți la serviciul logistic.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează concursuri pentru încadrarea directă a unui număr de 4 funcţii, după cum urmează:

  • O funcţie de ofiţer în cadrul Serviciului Resurse Umane – pentru reducerea deficitului de personal;
  • O funcţie de ofiţer, în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – pentru încadrarea de specialiști ;
  • două funcţii de agent la Serviciul Logistic, Compartimentul Apărare împotriva Incendiilor şi Protecţia Mediului – pentru reducerea deficitului de personal;

Condiţiile ce trebuie îndeplinite de către candidaţi, calendarul întregii activităţi, tematica şi bibliografia, precum şi alte date de interes, se regăsesc pe site-ul politiaromana.ro, la secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs.

Înscrierile se vor realizează până în data de 13 septembrie, inclusiv, între orele 10.00 – 14.00, concursurile urmând a se desfăşura în data de 03 noiembrie 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri