Caută
Close this search box.

Iarnă total atipică în 2018, cu ninsori frecvente, dar fără viscol și ger

Dacă v-ați întrebat cum va fi iarna care se apropie, pregătiți-vă pentru unele surprize. Nu. nu vor fi geruri apocaliptice, cum se prezic adesea, dar nici o iarnă banală și monotonă nu va fi.

Cum deja se știe, vara anului 2018 a fost, fără doar și poate, una atipică, cu ploi torențiale și temperaturi care au depășit 30 de grade foarte rar și se pare că și iarna va fi la fel, în sens contrar, desigur. Mai exact, conform estimărilor făcute de meteorologi, iarna va fi destul de lungă în acest an, din cauza unor curenți care își modifică frecvent traiectoria.

Astfel, primele estimări realizate de meteorologi arată că iarna va începe devreme, la sfârșitul lunii noiembrie și va rămâne în părțile României până la jumătatea lunii ianuarie.

Este de așteptat, însă, ca în lunile decembrie, ianuarie și februarie să ningă frecvent, dar – și asta este foarte important – fără a se înregistra viscol ori ger. În mod neobișnuit, fenomenele extreme vor apărea la începutul lunii martie, când gerul năprasnic și viscolul vor lovi mai multe zone din Europa, incllusiv o parte a României.

Probabilitatea producerii unui fenomen El Nińo, un episod meteorologic sever care duce la creşterea temperaturilor medii la nivel global, a ajuns la 70% în ultimul trimestru al anului, a anunţat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citată de AFP.

„Conform previziunilor modelelor şi interpretărilor experţilor, există o probabilitate de circa 70% ca circumstanţele observate să atingă stadiul unui episod El Nińo de o intensitate scăzută în ultimul trimestru al anului 2018 şi în timpul iernii boreale 2018/19”, a indicat într-un comunicat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie ONU cu sediul la Geneva.

„Cu alte cuvinte, acest scenariu este de două ori mai probabil decât cel al persistenţei unor condiţii neutre”, au subliniat experţii.

„Această încălzire ar putea (…) avea loc foarte repede, între septembrie şi noiembrie deja, deşi previziunile în cauză sunt incerte”, a adăugat OMM.

Fenomenul El Nińo reapare în mod regulat şi constă într-o creştere a temperaturii Oceanului Pacific, împingând în sus temperaturile medii şi afectând cantitatea de precipitaţii la nivel global.

Agenţia ONU notează că intensitatea următorului episod El Nińo este „incertă, deoarece rezultatele previziunilor numerice oscilează între condiţii neutre şi un El Nino de o intensitate moderată”, însă dă asigurări că „apariţia unui El Nińo puternic este puţin probabilă”.

El Nińo este un fenomen meteorologic cu impact major asupra climei globale, care are drept rezultat, în diferite părţi ale lumii, seceta sau inundaţiile.

OMM subliniază că fenomenul El Nińo nu este singurul factor care determină modele climatice la nivel global. În plus, potrivit experţilor, nu există întotdeauna o corelaţie directă între intensitatea unui episod El Nińo şi amploarea impactului său. (foto vremea.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri