Caută
Close this search box.

Taifunul Mangkhut în drum spre China, lasă 25 de morți în Filipine

Super taifunul Mangkhut a avansat duminică în jurul coastelor dens populate din sudul Chinei, după ce a lovit nordul arhipelagului Filipinez unde a lăsat cel puțin 25 de morți și a forțat mai mult de 100.000 de oameni să își părăsească locuințele, relatează AFP.

Taifunul, considerat cel mai puternic din acest an, cu rafale care au atins în unele locuri 330 km / h, a devastat zone agricole din nordul insulei Luzon, cea mai mare din arhipelagul Filipinez, cauzând inundații și alunecări de teren. Mijloacele de comunicare și de energie electrică au fost tăiate în cea mai mare parte a zonei pe traiectoria furtunii, unde trăiesc circa cinci milioane de locuitori. „În timp ce vorbim, (…) există 25 de morți”, a declarat Francis Tolentino, responsabilul-șef al guvernului pentru gestionarea dezastrelor naturale, pentru AFP. O evaluare anterioară a raportat opt ​​decese.

În orașul Baggao, în nordul Luzon, furtuna a luat case, a rupt acoperișuri și linii electrice. Unele drumuri au fost tăiate de alunecări de teren. Altele au fost complet inundate. Fermele insulare, care asigură o parte semnificativă din producția de orez și de porumb din Filipine, au fost, de asemenea, inundate, multe culturi fiind devastate la o lună de recoltă. „Suntem deja săraci și acum vine această furtună”, se plânge pentru AFP Mary Anne Baril, de 40 de ani, ale cărei culturi au fost distruse în furtună. „Nu avem altă cale de a supraviețui”.

Măsuri de precauție

Arhipelagul din Asia de Sud-Est este lovit în fiecare an de aproximativ douăzeci de taifunuri care ucid de obicei sute și contribuie ca milioane de oameni să rămână într-o situație de sărăcie extremă. Victimele Mangkhut includ o fată înecată și un gardian care a fost ucis de căderea unui zid. O femeie a fost luată, de asemenea, de mare în Taiwan.

Taifunul a pierdut din intensitate când a trecut prin Filipine și s-a îndreptat spre sudul Chinei. Ochiul lui ar trebui să atingă linia de coastă din China în timpul zilei, la vest de orașele Macao și Hong Kong. Între timp, autoritățile din Hong Kong, care au fost puternic criticate pentru lipsa lor de pregătire în fața taifunului Hato în august 2017, au decis închiderea a 42 de cazinouri în oraș, pentru prima dată în istoria lor.

Observatorul Meteorologic din Hong Kong a raportat vânturi înregistrate la o viteză de 180 km / h pe insule sau în larg și chiar la 242 km / h în unele vârfuri. Observatorul meteorologic a solicitat de câteva zile populației să fie foarte precaută, vorbind despre „o amenințare considerabilă” la coastele sudice ale Chinei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri