Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, are cel puţin trei lucruri care ar trebui să-l facă să fie îngrijorat. Le-a enumerat jurnalistul Ionel Stoica.

Trei lucruri care ar trebui să-l îngrijoreze pe Liviu Dragnea: 
– Magistratul Ștefan Pistol s-a grăbit cu redactarea motivării. Practic judecătorul a scris-o cu prioritate pe cea din cazul DGASPC Teleorman, iar motivarea în cazul lui Tăriceanu a pus-o în așteptare. 
– Sentința a publicat-o în exclusivitate Antena 3, care pare că este indecisă în lupta lui cu Gabriela Firea. Doar pare. I-a dat o lovitură dureroasă. 
– Motivarea a fost livrată la Antena 3 de apărătorii inculpaților. Exclus să fi fost dată de Înalta Curte! Și ca să răsucesc puțin cuțitul, circulă tot mai insistent zvonul că sunt disensiuni între avocații Bombonicăi Prodana și Liviu Dragnea, privind strategia de apărare. Oricum, faraoane, cineva te sapă din interiorul apărării!

În ritmul ăsta, cu puțin efort, sentința definitivă ar trebui să vină în decembrie-ianuarie: primul termen pentru angajare de avocați, apoi reaudierile unor inculpați sau martori, încă un termen-maxim două pentru noi probe -nu este cazul de expertize complicate sau de excepții privind interceptările- pregătirea apărării, concluziile finale, pledoariile și pronunțarea. La mulți ani, Liviu Dragnea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 3 =