Caută
Close this search box.

Ce a ajuns unul dintre cele mai renumite cinematografe: groapa de gunoi

Legea care a determinat evacuarea forțată a firmelor care ocupă spații la parterul blocurilor cu risc seismic, operațiune lansată în urmă cu trei ani și prin care autoritățile se așteptau să îi convingă pe locatari să accepte consolidarea imobilelor, dar care a fost un eșec, a avut și efecte.

Cinematograful Patria, loc emblematic pentru București și care funcționa neîntrerupt din 1935, devenind loc de depozitare a deșeurilor scoase din interior.

În primăvară, cinematograful a fost preluat de primăria de sector, care a promis renovarea acestuia. Lucrările înaintează însă greu, iar imaginea actuală a cinematografului este cea a unui spațiu de deșeuri.

În baza acelei legi, unele restaurante și-au limitat activitatea la servicii de catering și au restricționat accesul publicului, iar sucursale de bănci, magazine, teatre și cinematografe au fost închise.

Legea, așa cum a fost adoptată în toamna anului 2015, interzicea activitățile permanente și/ sau temporare în spațiile publice cu altă destinație decât cea de locuință din imobilele cu risc seismic – neprecizând dacă este vorba doar de riscul I seismic – care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de consolidare a imobilelor.

Nici sintagma „aglomerări de persoane” nu a fost clar definită în lege, astfel că la scurt timp după intrarea în vigoare a acestei interdicții, la finele anului 2015, toate firmele au fost scoase de la parterul blocurilor cu risc seismic I sau II.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri