Caută
Close this search box.

Reputatul Mircea Roman s-a retras de la lotul național feminin de canotaj

Unul dintre cei mai titraţi antrenori români din ultimele două decenii s-a retras din activitate. Nu în urma unui eşec, cum se întâmplă în multe situaţii, ci după o medalie de aur cucerită la cea mai importantă competiţie anuală, campionatul mondial, prin fetele de la dublu vâsle – categorie uşoară (Ionela Livia Cozmiuc şi Gianina Elena Beleagă).

Mircea Roman (66 de ani) s-a despărţit marţi de lotul olimpic feminin de canotaj, pe care l-a condus în ultimii 16 ani, şi la bine, şi la rău. ”Domnul Roman şi-a exprimat dorinţa de cel puţin 3 luni, şi dacă mă gândesc sunt câţiva ani de când avea această intenţie, de a se retrage din activitatea de performanţă. L-am rugat să ducă până la final aceste campionate şi îl felicit din toată inima pentru tot ceea ce a făcut. Este un luptător, un învingător, iar drept dovadă stau rezultatele sale”, a declarat preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, ea însăşi una dintre elevele lui Mircea Roman.

Mircea Roman nu a fost un sportiv de top (punctul maxim a fost cel de campion naţional), dar a compensat prin cariera academică ulterioară şi prin calităţile sale pedagogice şi umane de excepţie. La lotul naţional a ajuns în 2002. ”După Jocurile Olimpice de la Sydney, federaţia a încheiat contractul cu Nicolae Gioga, iar relaţia cu Ion Boicu era complicată. Aici a existat un diferend între noi: Boicu dorea să lanseze o nouă generaţie de canotoare, iar eu aveam părerea că putem beneficia în continuare de generaţia mai experimentată, cărora doream să îi mai dau o şansă. Au fost discuţii în federaţie, şi Boicu avea dreptate când dorea o altă generaţie. Dar eram în 2003, la numai un an de Jocurile Olimpice (Atena, 2004 – n.n.). Au revenit atunci Elisabeta Lipă, Doina Ignat, Geta Andrunache, Viorica Susanu, Lili Gafencu, Doina Olteanu – practic structura „8”-ului. Ele au acceptat să revină, renunţând pentru un timp la renta viageră şi aşa am luat aur şi la 8+1 şi la categorie uşoară”, a povestit Mircea Roman într-un interviu acordat Revistei Sport în România.

Tot acolo a detaliat şi motivele care stau la baza deciziei sale de a se retrage. ”Motivele nu sunt neapărat financiare, ci şi alte probleme. Am o anumită uzură de antrenor la nivelul lotului, vedeţi că stau izolat de familie. Şi mai sunt şi dezamăgirile: faptul că nu s-a rezolvat şi nu pare să se rezolve problema sensibilă a rentelor viagere… Eu cred că acestea trebuie asigurate după o anumită vârstă. Până la urmă împiedici sportivul să se integreze social, oferindu-i confortul de a sta acasă”.

După Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, unde România a obţinut o medalie de bronz la 8+1 feminin, nu mai puţin de 6 medaliate au renunţat la canotaj, optând pentru renta viageră.

Mircea Roman s-a despărţit marţi de lotul naţional şi nu puţine au fost fetele care au plâns la despărţirea de reputatul antrenor. În urma lui a rămas un palmares de excepţie: patru medalii olimpice de aur, două de bronz, 16-17 medalii la Europene, trei de aur la Mondiale şi multe altele de argint şi bronz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri