Caută
Close this search box.

Traian Băsescu, la TVR: Dragnea trebuia să ia ani buni în Dosarul Referendumul, a fost menajat de Kovesi

Traian Băsescu

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat luni seara la TVR că liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost „menajat” de Laura Codruţa Kovesi şi că fosta şefă al DNA a fost „plină de bunăvoinţă”, motiv pentru care a scăpat cu o condamnare cu suspendare în dosarul Referendumul.

„Cred că Dragnea n-a vrut niciodată să dea o lege a amnistiei sau o graţiere, tocmai datorită legăturilor lui cu sistemul. Dragnea este prieten cu Coldea, cu Kovesi… El a fost condamnat cu suspendare în dosarul Referendumului pentru că a fost plină de bunăvoinţă Kovesi. Sunt probe că s-au furat peste două milioane de voturi. Eu am o parte din aceste probe”, a declarat Traian Băsescu, la TVR.

În opinia fostului președinte, judecătorii care au dispus sentinţa cu suspendare în cazul preşedintelui PSD nu au dat o decizie „cu dedicaţie”, ci au judecat pe probele depuse de procurori la dosar.

„Dragnea a avut un tratament preferenţial. El trebuia să ia ani grei de puşcărie pentru dosarul Referendumului” a susţinut Băsescu.

Fostul şef al statului a spus că preşedinţii de secţii de votare de la referendumul pentru suspendarea sa au fost coordonaţi de Liviu Dragnea şi că, dacă dosarul ar fi fost instrumentat „cum trebuie”, sute dintre aceştia ar fi fost condamnaţi pentru fraudă.

„Dacă DNA-ul făcea dosarul cum trebuie, cu toate probele pe care le aveau, erau sute de şefi de secţii de votare care trebuiau băgaţi în puşcărie. Dragnea a fost menajat de către Kovesi” a mai afirmat Traian Băsescu.

Condamnare cu suspendare în dosarul Referendumul

În 22 aprilie 2016, preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare. Instanța a dispus atunci suspendarea executării pedepsei, pentru un termen de supraveghere de 4 ani.  Ca urmare a acestei sentințe, Liviu Dragnea a declarat intenția sa de a contesta decizia magistraților, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, însă nu este clar dacă a făcut acest demers, scrie Libertatea.

Procurorii l-au acuzat pe Liviu Dragnea, la data faptelor secretar general al PSD, că, în contextul organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri