Fostul preşedinte Ion Iliescu a ajuns marţi la Spitalul Elias, unde a fost internat din cauza unor probleme de tensiune.
În vârstă de 88 de ani, Iliescu a primit asigurări că nu e nimic grav, după ce a fost consultat de medici. Fostul preşedinte al României a plecat apoi acasă. Ion Iliescu nu a mai apărut de multă vreme în spaţiul public.
El a renunţat şi la postările pe blogul personal, ultima fiind din luna mai, cand a exprimat condoleanţe ca urmare a decesului fostului ministru al Integrării Europene din guvernarea PSD Hildegard Puwak.