Caută
Close this search box.

Rapid Viena și Andrei Ivan fac furori în Europa League

Fotbaliștii de la Rapid Viena au intrat mult mai montaţi în repriza secundă a meciului cu Spartak Moscova, din Europa League. După un şut de la o distanţă uriaşă al căpitanul Schwab, care l-a surprins pe portarul ruşilor, austriecii au deschis scorul, în urma unui corner. În minutul 50, Mert Muldur, fundaşul turc de 19 ani, a reluat cu capul centrarea venită de la Murg, goalkeeper-ul Maksimenko a respins într-un coechipier, iar mingea s-a scurs în poartă. Cu toate acestea, UEFA i-a atribuit golul lui Muldur, primul din carieră la seniori.

Câteva minute mai târziu, moscoviţii au replicat prin Fernando, care a izbit bara porţii lui Strebinger în urma unei lovituri libere executată de la o distanţă mare. Atent pe respingere, Bocchetti a trimis în poartă, însă golul a fost anulat, în mod corect, din cauza poziţiei de offside în care se afla italianul. Până la urmă s-a făcut 2-0 pentru austrieci după ce Schwab a trimis o pasă excelentă pentru Murg, care a driblat portarul şi a trimis simplu în plasă.

Deşi era dat drept rezervă în presa din Austria, antrenorul Djuricin a mizat pe fostul jucător al Universității Craiova, Andrei Ivan, încă din primul minut al duelului cu Spartak şi s-a dovedit a fi un pariu câştigător, având în vedere prestaţia acestuia. Deşi nu a punctat, românul a fost căutat adesea de colegi în flancuri, nu a ezitat să tragă pe spaţiul porţii şi i-a făcut viaţa grea tânărului fundaş rus Rasskasov, care a fost nevoit să apeleze în repetate rânduri la fault.

Pe final, atât antrenorul ruşilor, italianul Carrera, cât şi jucătorii lui au arătat o lipsă clară de inspiraţie. Pe lângă faptul că nu au reuşit să străpungă apărarea austriecilor sau să finalizeze fazele ofensive, prima schimbare la Spartak a venit abia în minutul 73, când austriecii aveau deja 2-0. Aşa s-a şi terminat partida, iar formaţia care a eliminat-o pe FCSB în playoff începe cum nu se poate mai bine grupa G, unde Villarreal şi Rangers au remizat în celălalt meci, scor 2-2.

  • Rapid Viena (4-2-3-1): Strebinger – Muldur, Barac, Sonnleitner, Potzmann – Schwab, Ljubicic – Ivan (75’ Berisha), Knasmullner (85’ Martic), Murg – Alar (71’ Pavlovic)
  • Spartak Moscova (4-3-3): Maksimenko – Melgarejo, Dzhikiya, Bocchetti, Rasskazov – Zobnin, Fernando, Timofeev (82’ Ignatov) – Pedro Rocha (73’ Popov), Ze Luis, Lomovitski (73’ Samedov)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri