Caută
Close this search box.

”Regele” Hagi îl apără pe Cristiano Ronaldo

A făcut mare vâlvă eliminarea lui Cristiano Ronaldo (33 de ani) din meciul Juventus – Valencia (0-2) din  Liga Campionilor. Momentul i-a adus aminte ”Regelui” Gică Hagi (53 de ani) de un episod asemănător prin care a trecut şi el. Hagi a catalogat drept total injustă trimitrea la cabine a portughezului şi spune că şi fundaşul, Jeison Murillo, a căutat să-l provoace pe celebrul CR7, iar arbitrul german Felix Brych l-a eliminat în minutul 28, Ronaldo izbucnind efectiv în lacrimi la ieșirea de pe teren.

Faza, despre care MagnaNews a scris pe larg, a stârnit valuri de reacţii în toată lumea, imediat după meci, iar Gică Hagi şi-a spus şi el părerea. „Injustă. Uşoară. Aşa cum a fost şi la mine în finala Cupei UEFA, aşa şi la el. Unii arbitri aşa o văd. Şi fundaşul a căutat scandalul, contactul, provocarea, dar e injust total”, a spus Gheorghe Hagi, conform DigiSport. Meciul la care se referă Hagi este finala Cupei UEFA, Galatasaray – Arsenal, din 17 mai 2000, jucată în Danemarca şi câştigată de turci cu 4-1.

În acel meci, Hagi s-a duelat cu Tony Adams, fundaşul legendar de la Arsenal, pe care l-a jenat ușor şi l-a atins cu mâna pe spate. Arbitrul spaniol Antonio Lopez Nieto nu a stat însă pe gânduri şi i-a arătat lui Hagi direct cartonaşul roşu. „Regele” a părăsit terenul, aplaudându-l pe arbitru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri