Caută
Close this search box.

Activist anti-Kremlin sosește la Berlin pentru tratament medical

Proeminentul activist anti-kremlin, Piotr Verzilov, a sosit la Berlin, într-un zbor medical special, sâmbătă târziu, după ce s-a îmbolnăvit și a fost spitalizat la Moscova, informează „Bild” citat de Reuters.

Membrii trupei de protest Pussy Riot, cu care Verzilov a colaborat, au sugera că acesta ar fi putut fi otrăvit.

„Bild” a spus că activistul va fi transferat într-o clinică neidentificată din Berlin unde va fi supus unui tratament și a mai menționat spusele membrilor familiei conform cărora Verzilov și-ar fi pierdut vederea, capacitatea de a vorbi și capacitatea de a merge. „Cred că a fost otrăvit în mod intenționat, și că a fost o încercare de a-l intimida sau de a-l ucide”, a declarant soția lui, Nadejda Verzilov.

Verzilov, în vârstă de 30 de ani, a inaugurat o scurtă invazie pe teren în timpul finalei de fotbal a Cupei Mondiale de la Moscova, împreună cu trei femei afiliate trupei punk anti-Kremlin Pussy Riot. El este editorul „Mediazone”, o sursă de informare on-line de știri care se axează pe încălcarea drepturilor omului din sistemul penal din Rusia.

Pussy Riot a devenit proeminentă în 2012, când membrii săi au fost închiși pentru că au făcut un protest împotriva lui Putin într-o catedrală ortodoxă rusă din Moscova. Grupul a devenit de atunci un simbol al acțiunii de protest anti-Kremlin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri